Ministrul Apărării Angel Tîlvăr salută, într-o postare pe Facebook, decizia autorităţilor guvernamentale ale SUA privind vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Salut decizia autorităţilor guvernamentale ale SUA privind vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2 SEPv3, 12 derivate pe şasiu de tanc, muniţie şi stimulatoare pentru instruire. Intrarea în linie dreaptă a programului Abrams reprezintă nu doar o oportunitate majoră pentru #ForţeleTerestreRomâne, care vor dispune de mijloace de luptă de ultimă generaţie, adaptate provocărilor din mediul de securitate regional, dar demonstrează cât se poate de concret soliditatea şi nivelul excelent al cooperării dintre România şi Statele Unite, îndeosebi în plan militar”, a scris ministrul.
El precizează că parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite reprezintă unul dintre pilonii securităţii naţionale şi o contribuţie esenţială la consolidarea apărării flancului estic aliat în regiunea Mării Negre.
”Sistemele de rachete sol-aer Patriot şi cele sol-sol HIMARS, transportoarele blindate Piranha V, aeronavele multirol F-16 – programe aflate deja în derulare, bateriile de coastă NSM ce vor fi livrate în viitorul apropiat, precum şi perspectiva înzestrării cu aeronavele de generaţia a V-a, F-35, reprezintă cele mai importante dintre dimensiunile concrete ale cooperării militare bilaterale, care asigură ţării noastre o poziţie întărită din punct de vedere strategic în regiune, unde acţionăm ca pilon de stabilitate al #NATO şi ne asigură ancore puternice de interoperabilitate cu aliaţii noştri”, precizează Angel Tîlvăr.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat o potenţială vânzare de tancuri de luptă principale M1A2 Abrams către România pentru o sumă estimată la 2,53 miliarde de dolari, a anunţat joi Pentagonul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.