Ministerul Transporturilor a anunţat, marţi, că Asocierea Astaldi - FCC a cerut întreruperea circulaţiei Liniei 41, pentru 10 zile, la intersecţia strada Braşov cu b-dul Drumul Taberei, pentru realizarea unor lucrări de suprafaţă la magistrala de metrou M5. Ministerul acuză Primăria Capitalei de inconsecvenţă. În replică, municipalitatea respinge acuzaţiile şi precizează că e nevoie de alocarea a cel puţin 42 de autobuze, Linia 41 fiind extrem de solicitată.
”Dată fiind importanţa finalizării magistralei de metrou M5, antreprenorii Asocierii au solicitat, în nenumărate rânduri, sprijin Primăriei Municipiului Bucureşti, în speţă Societăţii de Transport Bucureşti (STB) pentru finalizarea lucrărilor Pasajului pietonal de la staţia Parc Drumul Taberei. În acest sens Asocierea Astaldi - FCC a cerut întreruperea circulaţiei Liniei 41, pentru 10 zile, la intersecţia strada Braşov cu b-dul Drumul Taberei. Deşi, în primă fază Primăria Bucureşti, prin STB, a comunicat antreprenorilor ca şi soluţie trimestru IV al acestui an, ulterior au revenit asupra termenului pentru ca în final să comunice ca termen tot trimestrul IV. Inconsecvenţa administraţiei publice locale îi costă pe bucureşteni”, a transmis, marţi, Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, şedinţele de lucru organizate la Primăria Bucureşti la care au participat toţi actorii importanţi ai acestei lucrări (Astaldi - FCC, Metrorex, Societatea de Transport Bucureşti, Direcţia Transporturi din PMB, consultantul şi subantreprenorii executanţi) ”s-au lovit de lipsa de înţelegere şi de reaua-voinţă a reprezentanţilor Primăriei Generale”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Menţionăm că lucrările aferente finalizării Magistralei de Metrou M5 vor continua conform graficelor asumate, atât de antreprenori, cât şi de către beneficiarâ”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului.
”Doamna Primar General, dacă este primarul întregului Bucureşti, trebuie să participe activ la finalizarea noii magistrale şi nu să meargă pe şantierele obiectivelor de investiţii care nu intră în atribuţiile domniei sale. Ştiu că doamna Primar General se află în plină campanie electorală şi ar fi trebuit ca această lucrare să fie una prioritară pentru administraţia pe care încă o conduce şi să se implice activ pentru locuitorii zonei. Acest obiectiv, deja foarte mult întârziat, reprezintă o prioritatea pentru ministerul pe care îl conduc şi de aceea am şi făcut apel public la dialog. O anunţ, şi pe această cale, pe doamna Firea că lucrările pentru finalizarea acestei magistrale merg înainte, cu sau fără sprijinul dânsei şi că darea în trafic a metroului, cu călători, se va face conform ultimelor termene asumate de către cei implicaţi. Interesul cetăţenilor Bucureştiului este pentru mine mult mai important decât campania electorală în care se află unii sau alţii”, a declarat ministrul Lucian Bode.
În replică, Primăria Capitalei a transmis un comunicat în care respingetoate acuzaţiile.
”Primăria Capitalei respinge ferm afirmaţiile lansate în spaţiul public de Ministerul Transporturilor, care acuză pe nedrept STB că blochează
finalizarea lucrărilor la magistrala Drumul Taberei – Eroilor. Contrar celor prezentate de Ministerul Transporturilor, Societatea are toată deschiderea pentru susţinerea proiectelor de infrastructură, finalizarea acestora fiind în beneficiul tuturor cetăţenilor. STB SA nu poate fi învinuită pentru întârzierea lucrărilor la metrou, iar încercarea de a pasa vina pentru nefinalizarea acestora de către Metrorex ascunde propria incompetenţă”, se arată în comunicat.
Potrivit documentului citat, Metrorex a solicitat STB să suspende timp de 10 zile circulaţia tramvaiului pe linia 41, pentru a realiza unele lucrări la suprafaţă.
Solicitarea poate fi onorată de STB în luna octombrie, atunci când are loc recepţia pentru un nou lot de autobuze hibrid achiziţionate de Primăria Capitalei. Demersul pentru suspendarea liniei de tramvai presupune alocarea a minim 42 de autobuze, ţinând cont că este vorba despre o linie foarte solicitată, cu o capacitate de transport de aproximativ 200.000 de călători zilnic.
”În contextul pandemiei de coronavirus întregul parc circulant al STB SA este scos în traseu, astfel încât să ofere posibilitatea călătorilor să respecte distanţarea fizică. Mai mult, din informaţiile comunicate de Metrorex reiese foarte clar că metroul poate fi pus în funcţiune pe noua magistrală şi fără a întrerupe circulaţia tramvaielor pe linia 41. Reamintim faptul că Metrorex nu a dat curs solicitării noastre de a ne sincroniza lucrările ce ar afecta circulaţia tramvaiului pe linia 41, pentru a reduce la maxim disconfortul celor care folosesc acest mijloc de transport”, a mai transmis Primăria Capitalei.
Potrivit instituţiei, în anul 2019, linia de tramvai 41 a fost suspendată pe o perioada de două luni, timp în care Primăria Capitalei a derulat lucrări de construire a Pasajului Ciurel peste Şos. Virtuţii şi de reabilitare a Pasajului Grant.
”La acea dată, au fost trimise solicitări către reprezentanţii Metrorex
pentru a executa lucrările de suprafaţă de la magistrala M5, în zona Drumul
Taberei, în intervalul respectiv. Metrorex nu a dat curs acelei solicitări
la momentul respectiv. Reiterăm faptul că interesul STB SA nu este acela de bloca proiectele menite să vină în ajutorul cetăţenilor şi Societatea consideră că prin eforturi conjugate pot fi găsite soluţii fiabile pentru finalizarea lucrărilor de infrastructură”, a mai transmis Primăria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.