Ministerul Sănătăţii afirmă, marţi, că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienţilor şi va susţine acest lucru în discuţiile cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Noul contract cadru suspus dezbaterii publice ar urma să se aplice din 1 aprilie 2023.
Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, precizări, după ce au apărut informaţii că noul contract cadru elaborat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar viza reducerea numărului de servicii medicale decontate
”Ministerul Sănătăţii rămâne consecvent în sensul că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămână cât mai accesibile pacienţilor. Această poziţie a Ministerului Sănătăţii va fi susţinută ferm în discuţiile cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, după publicarea pe site-ul acestei instituţii a proiectului noului contract cadru elaborat de specialiştii CNAS”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oficialii instituţiei precizează că ”finanţarea cât mai bună a activităţii de medicină de familie şi a asistenţei medicale ambulatorii de specialitate trebuie să fie prioritară pentru a realiza reforma necesară sistemului de sănătate din România, inclusiv pentru a putea dezvolta programele de prevenţie şi de screening care fac parte din cadrul strategic al sistemului medical”.
CNAS a publicat pe site-ul propriu, în Transparenţă decizională, Proiectul de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1068/627/2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022, precum şi prelungirea aplicării prevederilor acestuia, însoţit de Referatul de aprobare.
În proiectul de act normativ sunt cuprinse reglementări aplicabile începând cu data de 1 aprilie 2023.
Potrivit documentului, în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, ”Casa de asigurări de sănătate decontează un singur serviciu medical/procedură diagnostică/terapeutică/tratamente/terapii pentru un CNP/zi”.
De asemenea, ”Casele de asigurări de sănătate decontează medicilor de specialitate din specialităţile clinice, planificare familială şi îngrijiri paliative în ambulatoriu contravaloarea serviciilor medicale decontate prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte prevăzute în anexa nr. 7 la ordin, dacă aceste servicii sunt efectuate în cabinetele medicale în care aceştia îşi desfăşoară activitatea şi interpretate de medicii respectivi, luând în calcul numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical şi valoarea stabilită pentru un punct. Casa de asigurări de sănătate decontează un singur serviciu medical/procedură diagnostică/terapeutică/tratamente/terapii pentru un CNP/zi”.
Potrivit specialiştilor din domeniu, aceste prevederi ar îngrădi accesul pacienţilor la servicii medicale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.