Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că 46.565 persoane din sistemul sanitar au primit stimulentul de risc aferent lunii mai, conform prevederilor OUG 43/2020.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, pentru luna mai 2020, un număr de 13.969 persoane din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, IML, asistenţi comunitari, dar şi rezidenţi implicaţi direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID- 19 au beneficiat de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.
Pentru aceştia, Ministerul Sănătăţii a alocat, de la bugetul de stat, fonduri în valoare de aproximativ 35 milioane lei. Aceste sume vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 32.596 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unităţi sanitare de urgenţă şi de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate au beneficiat de stimulentul de risc aferent lunii mai din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste aproximativ 81,5 milioane de lei şi vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanţare europeană.
”Precizăm că, liste cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent sunt întocmite şi asumate de managementul unităţilor şi instituţiilor sanitare, conform legislaţiei în vigoare”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.