Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, în parteneriat cu Asociatia Sanatate pentru Comunitate, a lansat joi campania naţională de informare „Împreună pentru sănătate şi natalitate”. Astfel, evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, undeva ministra Natalia Intotero a avut o întrevedere cu Francois Feig, vicepreşedintele Merck Europa, compania care ne este parteneră în acest proiect ambiţios alături de Memorial Hospital România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Campania de informare «Împreună pentru sănătate şi natalitate»se va desfăşura pe tot parcursul acestui an şi presupune organizarea de evenimente de informare şi conştientizare pe tema sănătăţii femeii şi a situaţiei demografice naţionale. Primele oraşe în care aceste evenimente vor avea loc sunt Iaşi, Constanţa, Braşov, Cluj, Craiova şi Deva”, a scris Natalia Intotero, joi pe Facebook.
 
„Alături de colegii mei cred cu tărie că fetele şi femeile, în special cele din mediul rural, au nevoie de cât mai multe informaţii cu privire la sănătatea lor, în special în ceea ce priveşte fertilitatea”, a continuat Intotero.
 
„Le mulţumesc partenerilor noştri privaţi pentru implicarea în desfăşurarea proiectului, societăţii civile şi jurnaliştilor pentru interesul arătat şi în special domnului Adrian Streinu-Cercel, preşedintele comisiei de sănătate din Senat, pentru găzduire şi susţinere”, a conchis ministra PSD.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.