Ministerul Educaţiei anunţă că au fost publicate, pe site-ul educatiacontinua.edu.ro, ghidurile privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ pentru anul şcolar/universitar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării arată, într-un comunicat de presă, că ghidurile au fost concepute pentru toate nivelurile de învăţământ, prin raportare la particularităţile fiecăruia: învăţământ preşcolar, învăţământ primar, gimnazial şi liceal, învăţământ vocaţional, învăţământul special, respectiv învăţământ profesional şi tehnic.
"Prin aceste ghiduri Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine în sprijinul decidenţilor de la nivel local/judeţean şi alcadrelor didactice, în vederea planificării deschiderii anului şcolar 2020-2021 în condiţii de siguranţă pentru toţi preşcolarii, elevii şi pentru întregul personal al unităţilor de învăţământ. În acelaşi timp, ghidurile propun repere pentru crearea, în unităţile de învăţământ preuniversitar, a unui mediu sigur şi favorizant pentru învăţare relevantă şi oferă modalităţi de colaborare la nivelul comunităţii locale, pentru a găsi soluţii dinamice de lucru în acord cu provocările contextului pandemic. Materialele prevăd recomandări de selectare şi organizare a scenariilor, de aplicarea acestora, precum şi de organizarea orarului", spun reprezentanţii MEC.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Fiecare scenariu posibil este prezentat din perspectiva măsurilor necesare şi a impactului asupra curriculumului, a resurselor, a orarului, a evaluării, a modului de colaborare în echipa pedagogică, a interacţiunii cu profesorii, cu elevii şi părinţii şi măsuri destinate siguranţei sanitare.
Ghidurile sunt disponibile aici:
- Ghid pentru învăţământ preşcolar
- Ghid pentru învăţământul primar
- Ghid pentru învăţământul gimnazial şi liceal
- Ghid pentru învăţământul profesional şi tehnic
- Ghid pentru învăţământul special
- Ghid pentru învăţământul vocaţional
"Precizăm că recomandările incluse în cuprinsul acestor documente de lucru vizează modalităţi de abordare a activităţii cu preşcolarii şi elevii, în contextul epidemiei de COVID-19, respectând măsurile de siguranţă specifice celor trei scenarii. De asemenea, acestea au fost formulate în raport cu particularităţile de vârstă ale elevilor, cu obiectivele activităţii educaţionale şi elementele de curriculum specifice fiecărui nivel", menţionează Ministerul Educaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.