Ministerul Educaţiei a transmis, luni, că 6.7% dintre candidaţii înscrişi la Evaluarea Naţională nu s-au prezentat, 166 fiind în izolare şi 18 spitalizaţi sau carantinaţi. De asemenea, o elevă din Constanţa nu a putut susţine proba, având temperatura peste 37,3. Trei elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.
”Astăzi, 15 iunie, s-a desfăşurat prima probă scrisă a Evaluării Naţionale. La proba scrisă de Limbă şi literatură română au fost prezenţi 161.038 de candidaţi, iar 11.490 (6.7%) de candidaţi nu s-au prezentat la examen - dintre aceştia, 166 de candidaţi se află în izolare, iar alţi 18 sunt spitalizaţi/carantinaţi”, a transmis, luni, Ministerul Educaţiei.
Sursa citată a precizat că un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis şi va susţine examenul în etapa specială, din data de 29 iunie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pentru tentativă de fraudă au fost eliminaţi 3(trei) candidaţi, lucrările acestora fiind notate cu 1(unu). Subiectul şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română au fost publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00”, a mai transmis ministerul.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba şi literatura maternă, va fi susţinută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afişate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).
Rezultatele finale vor fi anunţate sâmbătă, 27 iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.