Contribuţia de asigurări sociale (CAS) şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul drepturilor de proprietate intelectuală ar putea fi reţinute la sursă, potrivit unui proiect prezentat de Ministerul de Finanţe.
Ministerul analizează astfel stabilirea unui mecanism pentru DDA prin posibilitatea exceptării de la plata CAS conform Codului Fiscal ca să se poată asigura facultativ la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), iar pentru CASS se analizează varianta reintroducerii mecanismului de reţinere la sursă (atât pentru DDA-uri, cât şi pentru veniturile din arendă şi din asocieri cu persoane juridice).
De asemenea, se analizează posibilitatea exceptării de la plata CASS pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală a unor categorii de persoane, între care: pensionarii, copiii de până în 18 ani, tinerii între 18 şi 26 de ani dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor), ucenici sau studenţi, dar şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti. O altă categorie care ar putea fi exceptată este cea a tinerilor de până în 26 de ani care vin din sistemul de protecţie a copilului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În ceea ce priveşte avantajele unor astfel de măsuri pentru persoanele fizice, Ministerul de Finanţe arată că "se acordă un regim distinct categoriei de venituri din drepturi de proprietate intelectuală". În plus, "în cazul reintroducerii mecanismului de reţinere la sursă pentru CASS (atât pentru DDA-uri, cât şi pentru veniturile din arendă şi din asocieri cu persoane juridice) se simplifică modul de stabilire a CASS pentru contribuabil, care nu trebuie să depună declaraţii fiscale la ANAF".
În plus, în cazul veniturilor pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă se menţine mecanismul reţinerii la sursă (DDA, dividende, dobânzi, lichidarea unei persoane juridice, alte surse, asocieri cu persoane juridice, premii şi jocuri de noroc, salarii, pensii), spun oficialii Ministerului de Finanţe.
O altă măsură aflată în analiză la Ministerul de Finanţe este că pentru direcţionarea cotei de până la 2% din impozitul anual datorat pe veniturile din salarii se ia în calcul varianta reţinerii şi distribuirii lunare a acesteia de către angajatori (cota de 2% se reţine din impozitul datorat pe lună). Salariatul ar putea opta pentru reţinerea de către angajator la sursă sau pentru depunerea declaraţiei 230.
De asemenea, se analizează posibilitatea ca opţiunea exercitată pentru direcţionarea cotei de 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate să rămână valabilă în fiecare an până la exercitarea unei noi opţiuni sau până la anularea opţiunii existente (nu mai mult de trei ani consecutivi).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.