Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Sebastian Burduja a emis Ordinul privind condiţiile de etică ale membrilor organismelor consultative ale Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID). Actul normativ instituie o regulă generală privind criteriile şi condiţiile de eligibilitate pentru toate organismele consultative ale MCID.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Astfel, nu pot avea calitatea de membru al unui organism consultativ al MCID următoarele categorii de persoane: au calitatea de inculpat, au o condamnare penală definitivă pentru care nu a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească, sau au fost sancţionate pentru abateri de la bună conduită în cercetarea ştiinţifică, demnitarii, membrii în organele de conducere ale unui partid politic, membrii în alt organism consultativ al MCID, lucrători ai Securităţii sau colaboratori ai acesteia, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă”, arată comunicatul de presă al Ministerului Cercetării.

Potrivit actului normativ sus-menţionat care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, persoanele care la data intrării în vigoare a acestuia au calitatea de membri în organismele consultative ale MCID au obligaţia să depună, în termen de 30 de zile, o declaraţie pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate. În caz contrar, le va înceta de drept calitatea de membru.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

De asemenea, candidaţii pentru locurile disponibile în organismele consultative ale MCID au obligaţia depunerii declaraţiei pe propria răspundere, anterior numirii în funcţie, în caz contrar aceştia fiind declaraţi neeligibili.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.