Senatorii şi deputaţii membri ai comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlamentul României s-au întâlnit, marţi, la sediul MApN, cu conducerea ministerului, în urma invitaţiei oficiale adresate de ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, conducerii celor două comisii, la începutul lunii ianuarie. Potrivit ministerului, un capitol distinct al întâlnirii a fost legislaţia din domeniul apărării iar reprezentanţii ambelor instituţii au convenit asupra modalităţilor concrete de armonizare a aspectelor procedurale, astfel încât proiectele legislative să ajungă în dezbaterea Parlamentului cu maximă celeritate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MApN, în cadrul întâlnirii, la care au fost prezenţi secretarul de stat Eduard Bachide, şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad şi reprezentanţi ai unor structuri centrale ale ministerului, au fost trecute în revistă principalele activităţi desfăşurate de MApN de la ultima întâlnire în acelaşi format, desfăşurată în luna septembrie 2023.

”A fost susţinut, de asemenea, un briefing de informare cu privire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi perspectivele de evoluţie în perioada următoare. Reprezentanţii MApN au prezentat, de asemenea, stadiul îndeplinirii principalelor  programe de achiziţii şi priorităţile pentru anul în curs”, a anunţat ministerul.

Ministerul Apărării arată că ”parlamentarii prezenţi au pus accentul pe necesitatea armonizării programelor de înzestrare ale armatei cu nevoile de dezvoltare şi consolidare a capacităţilor de producţie ale industriei naţionale de apărare”. 

”Un capitol distinct al întâlnirii a fost legislaţia din domeniul apărării. Reprezentanţii ambelor instituţii au convenit asupra modalităţilor concrete de armonizare a aspectelor procedurale, astfel încât proiectele legislative să ajungă în dezbaterea Parlamentului cu maximă celeritate. Reprezentanţii partidelor parlamentare în comisiile de apărare au adresat întrebări cu privire la subiectele principale de pe agenda întâlnirii, precum şi pe alte teme de interes din sfera securităţii şi apărării, aflate în competenţa Ministerului Apărării Naţionale”, arată comunicatul oficial. 

Ministrul Angel Tîlvăr a mulţumit membrilor comisiilor reunite de apărare pentru întregul sprijin acordat instituţiei militare, atât în domeniul legiferării, cât şi în cel al achiziţiilor pentru apărare, domeniu în care comisiile de specialitate au analizat şi avizat cu promptitudine cererile de aprobare înaintate de MApN pentru programele de achiziţii destinate structurii de forţe.

„Întâlnirile pe care le organizăm, periodic, în acest format extins sunt foarte importante, în primul rând pentru noi, pentru că avem posibilitatea de a vă prezenta detaliat priorităţile noastre şi nevoile de sprijin. Dar cred că şi pentru dumneavoastră, ca parlamentari, este util să vă puteţi informa, în detaliu, cu privire la aspectele care vă interesează. Onestitatea, pragmatismul şi buna credinţă cu care se desfăşoară de fiecare dată aceste dezbateri demonstrează că misiunea şi interesele noastre sunt convergente în ceea ce priveşte apărarea şi securitatea naţională”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.