Ministerul Apărării anunţă, joi, că atacurile ruseşti asupra porturilor ucrinene au continuat, în noaptea de mierucri spre joi, iar echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al Braţului Chilia
”Miercuri, 11 octombrie, forţele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România. Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a activat procedurile de Poliţie Aeriană şi a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 23.20, cu privire la zonele specifice din judeţele Tulcea şi Galaţi, aflate în proximitate, cu potenţialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 01.40, în data de 12 octombrie”, a transmis, joi, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în baza informaţiilor primite de la Poliţia de Frontieră, privind un posibil impact pe teritoriul României, în proximitatea localităţii Plauru, din jud. Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forţe şi mijloace din alte instituţii ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, s-au deplasat în zonă pentru investigarea situaţiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În jurul orei 5.00, echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al Braţului Chilia, la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru. Au fost luate măsuri de securizare a zonei şi au fost notificate structurile competente pentru ridicarea probelor şi desfăşurarea investigaţiilor, conform procedurilor”, a mai transmis MApN.
Instituţia a precizat că ”forţele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spaţiului aerian şi de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii”.
”Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri”, a mai transmis instituţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.