Minerul care se află la Spitalul Municipal Petroşani, Raul Cişmaşiu, va rămâne internat la unitatea medicală, având o rană uşoară la un picior. El le-a povestit colegilor că a încercat, cu ajutorul unei unelte, să ajungă la ceilalţi doi ortaci surprinşi în subteran.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul Sindicatului Muntele din Valea Jiului, Darius Câmpean, a declarat pentru News.ro că prietenul său, Raul Cişmaşiu, care a fost surprins de surparea din mină se simte bine, dar mai rămâne internat în unitatea medicală.

”Raul Cişmaşiu este internat la Spitalul Municipal din Petroşani. Se simte bine, am vorbit cu el. Are acea problemă la picior. Va mai rămâne internat câteva zile pentru că e vorba şi despre trauma psihică”, a declarat Darius Câmpean.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestuia, Cişmaşiu i-a povestit cum a încercat, fiind surprins în subteran, să sape prin materialul minier căzut, pentru a-i salva pe ceilalţi doi ortaci.

”Cişmaşiu se afla într-un perimetru protejat de un stâlp de susţinere. Din acel perimetru, căutând să ajungă la colegii lui, a săpat prin materialul minier cu o unealtă pe care o avea acolo, la el”, a declarat Câmpean.

Darius Câmpean a mai precizat că Institutul de Mine va face, cel mai probabil, o expertiză în Mina Lupeni, deoarece surparea într-un astfel de abataj este un fenomen care nu s-a mai întâlnit.

”În primul rând, starea tectonică a stratului care a înregistrat un gol în zonă, unde a avut loc surparea, aceasta ar putea fi o cauză, la prima vedere, a accidentului. Aceste goluri produc lovituri de tavan, aşa se numesc în limbaj minier, care pot genera astfel de lucruri cum a fost cel din Mina Lupeni. Se va face o anchetă şi, cel mai probabil, se va cere o expertiză, la Institutul de Mine, pentru ca acesta a fost un fenomen nemaiîntâlnit într-un astfel de abataj”, a declarat Darius Câmpean.

Trei mineri au fost surprinşi în Mina Lupeni, după prăbuşirea tavanului unui abataj. Doi dintre ei au fost scoşi la suprafaţă, în viaţă, după ore bune de căutări, iar acum se află internaţi în spitale, iar cel de-al treilea a fost găsit fără suflare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.