Militari NATO din baza de la Mihail Kogălniceanu au jucat, miercuri seara, un meci de fotbal cu o echipă din cadrul clubului Farul Constanţa, formată din foşti sportivi, iar partida s-a încheiat la egalitate, 3-3. Meciul nu a fost lipsit de dramatism, echipa NATO reuşind egalarea la ultima fază a partidei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Un inedit meci de fotbal a avut loc pe unul din terenurile Academiei "Gheorghe Hagi" de la Ovidiu. O echipă NATO, formată din militari americani, britanici şi români, care se află la Baza de la Mihail Kogălniceanu a jucat un meci cu foşti fotbalişti, actual angajaţi ai clubului Farul Constanţa.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vicepreşedintele clubului Farului Constanţa, Tiberiu Curt, care a fost şi căpitanul acestei echipe, a povestit jurnaliştilor la începutul partidei despre această iniţiativă.
 
"Ne bucurăm că ne-am reunit. Nu ne-am văzut cu toţii de mai bine de un an. Ne bucurăm foarte mult să avem militarii din baza NATO de la Mihail Kogălniceanu alături de noi. Cel mai bun să căştige. Nu prea suntem aşa pregătiţi pentru ei, dar încercăm pe teren să câştigăm. E clar că lupta fizică nu o să ne ajute. Noi suntem toţi foşti jucători de fotbal, ne bucurăm să îi avem astăzi şi sper că o să iasă o luptă pe cinste. Ne-am bucurat foarte mult de propunerea celor din Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu. Am acceptat imediat invitaţia lor. Am vrut să îi cunoaştem, să îi vedem. Cred că este o iniţiativă foarte bună, suntem cu toţii aici să arătăm o uniune împotriva relelor care se petrec astăzi în lume şi sperăm ca totul să se încheie cât mai repede pentru ca toată lumea să trăiască în pace”, a povestit Tiberiu Curt.
 
La rândul său, Dorel Zaharia, fost atacant la Steaua Bucureşti, în prezent antrenor în cadrul clubului Farul Constanţa, a recunoscut că nu prea s-au pregătit pentru acest meci, dar că îşi doreşte să nu existe accidentaţi. 
 
"Abia aşteptăm să ne întâlnim pe teren după o lungă perioadă de pandemie, să facem mişcare. Un prilej bun pentru cei care s-au lăsat de fotbal şi încearcă să se menţină. Nu am mai jucat fotbal de doi ani şi jumătate. Nu prea ne-am pregătit pentru acest meci. Sperăm să le ţinem piept. Am văzut că sunt foarte bine organizaţi din punct de vedere fizic. Sperăm să iasă fără accidentări”, a declarat Dorel Zaharia. 
 
Unul dintre fotbaliştii din echipa NATO, Simon, militar britanic, a fost încântat de această iniţiativă. 
 
"E o idee minunată. Am făcut o echipă din militarii aflaţi în bază, români, americani şi britanici, şi vom juca împotriva unei echipe profesioniste. Sunt din Anglia, sunt în Royal Air Force şi aici mă aflu într-o misiune NATO”, a povestit Simon.
 
La începutul partidei, căpitanul echipei NATO i-a oferit lui Tiberiu Curt un tablou care înfăţişa o aeronavă militară. 
 
 
Meciul a început cu un gol marcat de echipa NATO, după care Farul Constanţa a început să controleze uşor partida. După câteva minute în care pasele şi relaţiile de joc ale gazdelor au început să se lege, a venit şi egalarea, adusă de Dorel Zaharia. Farul şi-a continuat dominarea, echipa NATO preferând să se apere şi să replice pe contraatac atunci când a avut ocazia. Farul a trecut în avantaj cu golul lui Banoti.
 
Nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la pauză. Aceasta a durat mai puţin decât într-un meci oficial, doar cât le-a luat jucătorilor să schimbe terenul şi să se hidrateze. Antrenorul formaţiei NATO, extrem de implicat pe durata partidei, ca într-un meci oficial, le-a mai dat câteva sfaturi jucătorilor săi înainte de începutul celei de-a doua reprize. 
 
Deşi în a doua parte, avantajul fizic al echipei NATO părea că începe să îşi spună cuvântul, golul a fost marcat tot de constănţeni. Reuşita i-a aparţinut lui Mălăele, dintr-un penalty uşor acordat de arbitru. 
 
Schimbările în acest meci au fost fără număr, ba chiar ca la hochei, unii jucătorii revenind pe teren după ce se odihneau câteva minute.
 
Golul următor a venit în poarta constănţenilor: 3-2. Jucătorii Farul au mai avut câteva bune ocazii de a înscrie şi a se distanţa pe tabelă, dar şuturile lor fie au trecut puţin pe lângă poartă, fie au fost apărate de portarul echipei NATO. La o astfel de fază, când echipa Farul era cu aproape întregul efectiv în terenul advers, un jucător NATO a recuperat o minge, oaspeţii au pornit într-un contraatac în care erau trei contra unui fundaş al Farului şi au reuşit să marcheze golul egalizator chiar la ultima fază a meciului. Reuşita a fost sărbătorită de micuţa galerie a echipei NATO. 
 
 
La final, jucătorii celor două echipe s-au felicitat reciproc şi poate au discutat chiar de un nou meci în aceleaşi formule.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.