Metrorex a anunţat, miercuri, că, începând din 4 februarie, tariful pentru parcarea în terminalul Străuleşti, din Bucureşti, va fi de 50 de bani/maşină/oră, la jumătate faţă de nivelul actual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În noiembrie, Metrorex a anunţat că au fost puse în funcţiune Depoul şi Terminalul Multimodal Străuleşti, după o investiţie de peste 360 de milioane de lei.

Decizia anunţată miercuri a fost luată de către conducerea cumpaniei după ce a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării, de la darea în exploatare şi până în prezent.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Măsura a fost luată şi în contextul în care, în presă, au apărut informaţii potrivit cărora numărul maşinilor parcate zilnic este foarte mic, iar unii şoferi se plâng că tariful este prea ridicat şi preferă să parcheze pe străduţele de lângă terminal.

Sistemul park&ride, folosit în cadrul terminalului, are ca scop reducerea congestiei traficului urban şi furnizarea mai multor modalităţi de transport pentru călători, respectiv metroul, transportul urban de suprafaţă, transportul preorăşenesc şi asigurarea condiţiilor de parcare pentru autoturismul personal.

Terminalul multimodal are un regim de înălţime P+3 etaje, o parcare pentru 660 de autovehicule şi sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban.

Terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum şi cu acces direct către staţia de metrou Străuleşti, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile şi luminatoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.