Metrorex avertizează că termenul pentru eliberarea spaţiilor comerciale - deţinute de firma sindicatului - expiră la miezul nopţii, iar de săptămâna viitoare vor începe procedurile de evacuare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Compania Metrorex avertizează, pe această cale, că termenul acordat pentru eliberarea spaţiilor comerciale care funcţionează ilegal pe domeniul public al statului expiră la miezul nopţii.

Contractul de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi firma sindicatului USLM a expirat din anul 2018, ocuparea domeniului public făcându-se fără drept, în prezent. De asemenea, pentru spaţiile comerciale nu au fost identificate autorizaţii de construire emise”, transmit reprezentanţii Metrorex.

Pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru siguranţa călătorilor şi a infrastructurii de metrou este unul iminent pentru că: spaţiile reprezintă obstacole în calea de evacuare în caz de urgenţă, îngreunează accesul la hidranţii interiori;  nicio construcţie după 2010 nu are aviz ISU.

”Pentru corecta informare a publicului, reiterăm faptul că staţiile de metrou reprezintă proprietate publică a statului, dată în concesiune companiei Metrorex. Ocuparea fără drept a domeniului public al statului este o încălcare flagrantă a legii. Lipsa autorizaţiei de construire şi nerespectarea normativelor de siguranţă reprezintă o adevărată urgenţă de siguranţă şi ordine publică”, precizează Metrorex.

Metrorex a anunţat în urmă cu o săptămână, că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie, deoarece "pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă".

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat recent, referitor la contractul pentru valorificarea spaţiilor comerciale de la metrou, că acesta este o gaură neagră în veniturile Metrorex. Deşi este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spaţii şi le subînchiriază către terţi, deşi statutul Metrorex interzice subînchirierea lor, relata ministrul Transporturilor, care amintea că acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spaţiile comerciale.

Potrivit raportului Corpului de Control făcut public la începutul acestei luni, toate spaţiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranţi, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgenţă.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.