Meteorologii au prelungit din nou, marţi, avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate, fiind vizate judeţele din Transilvania, Banat, Crişana şi local din Maramureş, Oltenia şi Muntenia. Avertizarea este valabilă până miercuri, la ora 23.00
Potrivit meteorologilor, vremea rea va continua pe parcursul zilei de miercuri, fiind prelungită valabilitatea codului galben până la ora 23.00.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi Muntenia. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină”, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului, mai spun meteorologii.
Ultima actualizare a avertizării a fpst făcută în cursul zilei de luni, când specialiştii anunţau că furtunile vor continua până miercuri dimineaţă, la ora 09.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.