Un băieţel de numai 9 ani, Vlăduţ Cârciu, a fost diagnosticat cu cancer pentru a doua oară şi are nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Băiatul este internat într-o clinică din Istanbul, iar costurile tratamentului se ridică la peste 440.000 de euro. Familia are nevoie de ajutor pentru a putea suporta costurile şi a-l salva pe Vlăduţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vlăduţ Cîrciu a fost diagnosticat la sfârşitul anului 2018 cu neuroblastom grad IV şi metastaze usoase.  

După tratamente îndelungate a urmat o perioadă scurtă de remisie, iar în iulie 2021, în urma unui examen CT, familia lui Vlăduţ a aflat că boala a recidivat. El este internat într-un spital din Istanbul unde primeşte tratament de specialitate.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Costul estimat al tratamentului se ridică însă la 440.000 de euro.  

Cei care doresc să îl ajute pe Vlăduţ o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul VLĂDUŢ sau sau redirecţionând 3,5% din impozitul pe venit către Fundaţia Ringier.  

Detalii pe www.ajutacopiii.ro 

De asemenea, puteţi ajuta donând o sumă de bani în conturile de mai jos: 

Cont RON: RO56BACX0000003158410004 - Unicredit Bank 

Titular: Circiu Elisabeta Paula 

Cont EUR: RO29BACX0000003158410005 - Unicredit Bank 

Titular: Circiu Elisabeta Paula 

SWIFT code: BACXROBU

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.