Ministerul Educaţiei Naţionale a primit 99 de solicitări pentru avizarea auxiliarelor didactice sau a instrumentelor de lucru pentru elevi, pentru un total de peste cinci mii de titluri. Lista acestora va fi publicată în cursul zilei de miercuri.
Potrivit MEN, dintre cele 99 de solicitări, 88 vizează aprobarea sau avizarea a 1.464 de titluri pentru auxiliare didactice (227 pentru nivelul preşcolar, 790 pentru primar, 316 pentru gimnazial, 130 pentru liceal şi 1 pentru postliceal).
Alte 11 solicitări au ca temă obţinerea acordului în vederea utilizării în unităţile de învăţământ preuniversitar pentru 3.551 de titluri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”În această categorie intră instrumentele destinate dezvoltării competenţelor elevilor, elaborate de instituţii, societăţi ştiinţifice recunoscute la nivel naţional şi internaţional şi/sau publicate de edituri de prestigiu naţional şi internaţional (ex.: Academia Română, Consiliul Britanic, Institutul Cervantes, Institutul Goethe, Editurile Oxford, Cambridge etc.)”, anunţă MEN.
Comisia constituită prin ordinul de ministru nr. 4.576/09.08.2017 s-a întrunit luni şi a decis, în urma analizării cererilor, acordarea dreptului de utilizare de către elevi în procesul instructiv-educativ a titlurilor propuse, conform listei ce va fi publicată pe edu.ro şi pe rocnee.eu în ziua de miercuri.
”Solicitările privind acordul de utilizare de către cadrele didactice a auxiliarelor curriculare nu fac obiectul prevederilor alin. (3), art. 8 din ordinul de ministru nr. 5.062/26.09.2017, prin urmare vor fi nominalizate în listă cu această observaţie. Precizăm că pentru pregătirea personală, cadrele didactice au deplina libertate de a se informa şi de a folosi orice materiale-suport pe care le consideră utile în procesul instructiv-educativ al preşcolarilor/elevilor, dar care nu constituie obiectul ordinului de ministru nr. 5.062/26.09.2017”, mai anunţă MEN.
În ceea ce priveşte auxiliarele didactice pentru care a fost solicitată aprobarea sau avizarea în vederea utilizării la grupe sau clase de preşcolari vor fi constituite comisii care vor verifica respectarea criteriilor de conformitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.