Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat în consultare publică, joi, proiectul de Hotărâre a Guvernului prin care se majorează cuantumul sprijinului financiar acordat beneficiarilor Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, precum şi plafonul venitului pe membru de familie, care nu a mai fost modificat din septembrie 2004. Astfel, bursa va creşte de la 180 şa 250 de lei, iar plafonul de la 150 la 500 de lei pe membru de familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit MEN, prin proiectul iniţiat şi supus consultării publice suma acordată fiecărui beneficiar creşte de la 180 lei/lunar la 250 lei/lunar, unul dintre obiectivele urmărite prin această măsură fiind reducerea abandonului şcolar.

”Totodată, având în vedere necesitatea corelării plafonului de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală - salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind, începând cu ianuarie 2018, de 1.900 lei lunar - valoarea acestui plafon creşte, la rândul său, de la 150 lei la 500 lei/membru de familie”, anunţă MEN, precizând că plafonul nu a mai fost modificat din septembrie 2004.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Indexarea cuantumului plafonului la acest nivel va asigura accesul în programul „Bani de liceu” pentru un număr mai mare de potenţiali beneficiari.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.