Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a făcut un apel către români, să sărbătorească aceste zile într-un mod înţelept şi să nu se expună îmbolnăvirii. Acesta este convins că mai este puţin până la momentul în care vom scăpa de coşmarul COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„La finele acestui an, unul cu totul aparte, în care lupta împotriva acestui virus ne-a unit pe foarte mulţi, încerc să rememorez principalele momente pe care le-am trăit împreună, pentru că eu cred că avem cu toţii de învăţat.Au fost şi momente bune, când cu toţii credeam că am învins şi am scapat de pericol, dar şi momente pe care mi-e foarte greu să mi le mai amintesc, în care am asistat la tragedii familiale, la pierderea celor dragi. Nu stiu dacă făra voi aş fi putut depaşi acele momente”, a scris Virgil Musta pe Facebook.
 
Medicul spune că oamenii, prin atitudinea lor, i-au dat speranţă şi i-au confirmat că este bine ceea ce face, în lupta cu virusul.
 
„Prin atitudinea voastră mi-aţi dat speranţă, mi-aţi confirmat ca ceea ce fac este bine şi necesar, mi-aţi dat energie pentru a merge mai departe. Aveam un scop clar (şi încă îl am), să încerc să vă transmit tot ce ştiam şi consideram ca este important, pentru ca împreună să învingem cât mai repede şi cu mai puţine pierderi acest virus necunoscut şi pentru noi medicii şi specialiştii. A fost un an dificil pentru toti, atât pentru voi, cât şi pentru noi personalul medical din prima linie. Dar acum, cred că trebuie să ne liniştim şi să ne bucurăm de Sfintele Sărbători de Crăciun”, a completat Musta.
 
El are şi câteva sfaturi pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
 
„Vă rog doar să sărbătorim aceste zile într-un mod înţelept, să nu ne expunem îmbolnăvirii, tocmai acum când eu cred că mai avem puţin până vom scăpa de acest coşmar. Vă rog să ne gândim la cei dragi, să fim solitari cu ei şi să-i protejam, mai ales dacă ştim că au factori de risc spre o evoluţie severă în caz de îmbolnăvire. Să fim solidari şi darnici cu cei care au nevoie, să sărbătorim acest Craciun în familia restrânsă, aşa cum tradiţia strămoşească ne-a învăţat că trebuie să cinstim Naşterea Mântuitorului. Sunt convins că sufletul nostru va fi mult mai bogat, deşi am avut un an cu multe frustari. Va doresc Craciun Binecuvântat, Sărbători Fericite şi un An Nou cu sănătate şi cu revenirea la normalitate, chiar dacă o «altă normalitate»”, a concluzionat medicul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.