Medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunal Timiş, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. El ar fi primit sume între 100 şi 2.000 de euro de la şase pacienţi şi rude ale acestora, în doar o săptămână, pentru a-şi desfăşura atribuţiile de serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, marţi, arestarea preventivă a medicului Marian Gaşpar de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, după ce acesta a fost prins în flagrant, luni, în timp ce primea mită de la un pacient. Ulterior acesta a fost reţinut. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale). În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. - 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu. Procurorii au dispus, prin ordonanţă, reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
 
Ofiţerii DGA au făcut, luni, percheziţii la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, fiind vizat şeful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculară, Marian Gaşpar. Acesta ar fi fost prins în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.