Medicul Gheorghe Burnei declară, după ce instanţa a decis că poate profesa din nou, că nu a condiţionat niciodată actul medical, că banii lăsaţi de pacienţi fără ştirea sa erau folosiţi pentru a cumpăra mâncare cadrelor medicale care îi erau alături la operaţii şi că, prin decizia de a rămâne în ţară şi a opera a adus economii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, dar şi românilor care altfel ar fi fost nevoiţi să achite o parte din costul intervenţiilor făcute în străinătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nu am condiţionat niciodată actul medical. Am refuzat constant ceea ce toţi pacienţii şi rudele acestora oferă în toate spitalele din ţară. Dacă aceştia au lăsat bani din proprie iniţiativă, deseori şi fără ştirea mea, i-am folosit pentru a cumpăra mâncare pentru cadrele medicale, care stăteau alături de mine în operaţii, peste program. În mod normal eu trebuia să fiu activ de la 8 la 13 în fiecare zi...pe când eu eram zilnic prezent la spital de la 6-7 dimineaţă până la puţin ora 17:00, deseori până la miezul nopţii. Trebuia să fac în jur de 15 consultaţii şi 1-2 operaţii pe săptămână, iar eu îmi făceam norma lunea. Nu am făcut medicină pentru bani şi nu am cerut niciodată nimic de la nimeni. Ortopedia este viaţa mea!", spune medicul.

El povesteşte că ultimele 8 luni au fost un coşmar..."pentru că totul este ireal de nedrept".

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Însă chiar şi în aceste momente de grea încercare, să ştiţi că nu regret decizia de a rămâne în ţara mea şi de a-mi aduce contribuţia salvând mii de copii şi aducând economii de milioane de euro Casei de Asigurări de Sănătate şi românilor operaţi, care altfel ar fi trebuit să plătească o parte din costurile cu spitalele din străinătate", susţine Gheorghe Burnei.

El consideră că decizia prin care i s-a permis să profeseze din nou în spitale de stat  este o primă dovadă că adevărul iese la iveală.

"Am încredere că mi se va face dreptate atât mie, cât şi tuturor doctorilor sau asistentelor, care pot fi acuzaţi în orice moment de luare de mită", subliniază medicul. 

Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită, s-ar putea întoarce la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Capitală, după ce Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că acesta va putea profesa din nou în orice unitate medicală de stat. Hotărârea nu este însă definitivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.