Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara atrag atenţia celor care în această perioadă sacrifică porci să nu consume carnea şi preparatele înainte de a face un examen trichineloscopic pentru a vedea dacă nu cumva carnea este infestată cu Trichinella Spiralis. Boala parazitară provocată de acest vierme este trichineloza.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Viermele ajunge în corpul uman prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale infectate, de obicei porci sau mistreţi. Rozătoarele sunt principalul rezervor responsabil pentru endemicitatea trichinelozei. Boala apare cel mai adesea în mici focare epidemice, rude, prieteni sau vecini, şi este cauzată de consumul aceluiaşi aliment. După ce carnea infestată cu Trichinella Spiralis ajunge în intestinul omului, paraziţii se înmulţesc şi pătrund în sânge, iar apoi în muşchii striaţi unde se închistează şi împiedică funcţionarea corespunzătoare a acestora. Există, însă, posibilitatea ca paraziţii să ajungă şi în alte organe, şi vorbim de plămâni, inimă sau chiar în sistemul nervos”, atrage atenţia asist. univ. dr. Ovidiu Roşca, medic primar boli infecţioase Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, într-un comunicat de presă transmis, marţi, de spital.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Principalele simptome sunt febră, dureri de cap, erupţii cutanate, tulburări digestive (greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale), edeme faciale însoţite de conjunctivită şi chiar hemoragii. Primele simptome apar la o zi, două, după consumul de carne infestată. Există posibilitatea afectării muşchilor respiratorii, ceea ce duce la apariţia unor tulburări de respiraţie. În unele cazuri, însă, în infecţiile severe, pot apărea complicaţii cardiace, pulmonare sau chiar neurologice. Aritmiile, insuficienţa cardiacă, miocardita, pneumonita, encefalita, meningita sau convulsiile sunt câteva dintre complicaţiile care apar în unele cazuri şi pot duce la decesul persoanei bolnave. 
 
”Multă lume încă refuză să testeze carnea de porc pe care o cumpără din gospodăriile private. Examenul trichineloscopic nu este unul complicat. Se recoltează probe din musculatura intercostală, pilierii diafragmatici sau din partea musculară a diafragmei situată în apropierea coastelor sau a sternului animalului sacrificat. Probele sunt duse la medicul veterinar care poate da un rezultat în doar câteva minute. Trebuie spus că sărarea, uscarea, afumarea sau procesarea cu microunde nu asigură distrugerea larvelor. Acestea pot fi distruse în cazul îngheţării cărnii de porc, timp de aproape trei săptămâni, la o temperatură de minim -15 grade Celsius. De asemenea, larvele se distrug în cazul gătirii cărnii la o temperatură de peste 70 de grade Celsius. Recomandarea noastră este, însă, efectuarea controlului veterinar al cărnii de porc sau mistreţ”, spune Ovidiu Roşca.
 
Medicii precizează că, în cazul în care, după consumul de carne sau preparate din carne de porc, apar simptomele unei toxiinfecţii alimentare este necesară prezentarea de urgenţă la medic, deoarece cu cât parazitarea este mai intensă, cu atât forma clinică de boală este mai severă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.