Peste o sută de medici specialişti în diabet, nutriţie şi boli metabolice solicită conducerii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) să modifice noul contract-cadru cu unele prevederi legate de disfuncţionalităţile platformei PIAS, astfel încât validarea serviciilor să fie facută tot în 30 de zile, nu în 72 de ore. ”Nefuncţionalitatea PIAS prelungeşte timpii de aşteptare pentru pacient, iar nouă, medicilor, ne scade calitatea actului medical deoarece stăm minute bune pentru a valida servicii, a încărca reţete şi cu teama ca pacientul cronic vazut acum 3/6 luni, care atunci era asigurat, acum ar putea să nu fie”, susţin ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Un grup de medici specialişti în diabet, nutriţie şi boli metabolice arată, într-o sesizare trimisă conducerii CNAS în urma disfuncţionalităţilor platformei informatice a asigurărilor de sănătate (PIAS), că activitatea medicală în ambulator presupune consultul de specialitate, examenul medical de control sau necesitate, interpretarea analizelor, informarea pacientului despre schema terapeutică, explicarea dietei, iniţierea tratamentului cu insulină, descărcare şi interpretare rapoarte senzor glicemie sau pompă insulină, uneori toate la acelaşi pacient, alteori câteva la fiecare pacient, dar de fiecare dată interpretarea analizelor, reactualizarea dietei, a schemei terapeutice şi motivarea continuării terapiei, explicarea consecinţelor controlului glicemie precar. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Toate acestea în 15 minute per pacient la un preţ mult scăzut şi neactualizat cu nivelul cheltuielilor actuale. Deşi este şi acest aspect foarte important şi de supus atenţiei dvs., considerăm că stres-ul zilnic la care suntem supuşi prin nefuncţionarea PIAS zile la rând este de asemenea important. Considerăm că ceea ce facem este in interesul sănătăţii semenilor, iar datoria noastră de medici o facem cu plăcere şi că ar trebui să fie promovate calitatea şi complexitatea actului medical. Astfel că obligativitatea de a verifica calitatea de asigurat/neasigurat a pacientului atunci când PIAS nu funcţionează devine nulă. Vă rugăm să recunoaşteţi aceste disfuncţionalităţi şi să acceptaţi că este imposibil sa fim sancţionaţi în aceste zile pentru consulturi la pacienţii posesori de card care nu sunt asigurati. Nefunctionalitatea SIUI duce automat la nefuncţionalitatea tuturor platformelor superpozabile SIUI in care lucreaza unii colegi”, adaugă aceştia.
 
Medicii semnatari ai sesizării afirmă că, în noul contract-cadru, aceste sancţiuni ar trebui sa conţină excepţia nefuncţionării PIAS.
 
”Recunoaşteţi aceste nefuncţionalităţi atâta vreme cât ne daţi posibilitatea eliberării reţetelor off-line şi a validării serviciilor în maxim 72 ore. Dar ce facem în aceste zile cu calitatea de asigurat şi cu avertizările SIUI privind numărul total de medicamente eliberate pe CNP? Ce facem cu serviciile dacă PIAS nu funcţionează 3 zile la rând (şi sunt astfel de perioade)? Solicităm ca şi validarea serviciilor să fie facută tot în 30 de zile, ca şi în cazul reţetelor, pentru că nu înţelegem rostul celor 72 de ore decât ca şi metodă coercitivă şi imputativă”, spun ei.
 
Potrivit sursei citate, sunt destule cazuri în care calitatea de asigurat se schimbă des, calitate care trebuie să intreîin atribuţia sistemului naţional de asigurare, iar medicii nu pot şti ce calitate de asigurat are pacientul.
 
”Ca atare, actualizarea stării de asigurat trebuie făcută periodic de sistemul naţional de asigurări şi nu de către medic. Calitatea de asigurat este cea de la data consultului, nu a raportării, deoarece au fost cazuri de consulturi refuzate la raportare pentru că persoana asigurată a devenit pe parcurs neasigurată şi în niciun caz nu i se poate imputa medicului acel consult şi reţetele eliberate. Nefuncţionalitatea PIAS prelungeşte timpii de aşteptare pentru pacient, iar nouă medicilor ne scade calitatea actului medical deoarece stăm minute bune pentru a valida servicii, a încărca reţete şi cu teama ca pacientul cronic vazut acum 3/6 luni, care atunci era asigurat, acum ar putea să nu fie, iar noi nu putem verifica şi peste un timp ni se vor imputa aceste servicii şi reţete. În perioada disfuncţionalităţii am fost nevoiţi să ne concentram atenţia asupra sistemului, neputând exercita profesia de medic, ci doar a unui operator calculator şi aceasta în defavoarea pacientului şi cu repercusiuni asupra calităţii actului medical. Solicităm să aduceţi modificări la noul contract cadru privind aceste disfunctionalităţi şi totodată să îmbunătăţiţi PIAS pentru o bună şi corectă funcţionare”, scrie în finalul sesizării.
 
Documentul este însuşit de peste o sută de medici din toată ţara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.