Suporterii echipei de fotbal ASU Poli Timişoara, echipă care joacă în liga a doua de fotbal, au pornit, sâmbătă seară, într-un marş devenit tradiţional, în memoria eroilor martiri ai Timişoarei, care au căzut sub gloanţe în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Ei au strigat lozinci din timpul Revoluţiei şi au depus coroane de flori la Cimitirul Eroilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Suporterii alb-violeţi au organizat, sâmbătă seară, ”Marşul Eroilor”, un omagiu pe care aceştia îl aduc an de an celor care s-au jertfit pentru Libertate. Tinerii au pornit pe jos, din Piaţa Maria, unde s-a aprins scâteia Revoluţiei din Decembrie 1989 şi au mers până la Cimtirul Eroilor, unde îşi dorm somnul de veci eroii Timişoarei.

”Cine uită e complice!”, acesta este motto-ul cu care au pornit pe străzile Timişoarei sute de oameni. Tinerii au purtat coroane de flori, torţe, steaguri tricolore, steaguri ale Revoluţiei cu vechea stemă decupată, dar şi fulare alb-violet. Suporterii au purtat mesaje precum ”Eroii nu mor niciodată!”, ”Cinste lor, cinte lor, eroilor” şi ”Libertate”, alături de semnul victoriei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Lozincile din timpul Revoluţiei, precum ”Libertate”, ”Timişoara”, ”Păcat, păcat de sângele vărsat”, "Jos comuniştii" sau ”Nu ne vindem ţara”, au răsunat, din nou, pe străzile Timişoarei. Au fost strigate şi lozinci post-decembriste: "Iliescu vinovat pentru sângele vărsat", "O dorinţă sinceră, Romania liberă".

Prima oprire a tinerilor a fost, ca întotdeauna, la Catedrala Mitropolitană. Este locul atât de încărcat de urmele istoriei, unde, în aceste zile, sunt aprise candele în memoria celor care s-au jertfit aici pentru un vis măreţ.

Tinerii şi-au continuat drumul până în faţa Operei unde a fost citită o emoţionantă poezie, în memoria celor ucişi de gloanţe în Decembrie 1989, şi tot acolo a fost spusă şi rugăciunea "Tatăl Nostru".

Tinerii şi-au continuat drumul, purtând coroanele de flori înainte, prin Piaţa Victoriei, până la Cimitirul Eroilor, locul în care martirii neamului îşi odihnesc somnul de veci. Cei care au cinstit eroii prin Marşul Libertăţii au adus aici aici un ultim omagiu eroilor Timişoarei şi au depus coroanele de flori la monumentul dedicat martirilor Revoluţiei.

Trei kilometri, atât de lung este traseul parcurs de tinerii din galeria de fotbal timişoreană, pentru a cinsti eroii Revoluţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.