Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, Marius Nistor a anunţat un nou protest al reprezentanţilor din educaţie, joi sau vineri, în Capitală, cu 20.000 de persoane. Despre numărul celor din învăţământ care au renunţat la grevă, el a precizat că s-au retras 15.000 de oameni, iar majoritatea nu sunt membri de sindicat. Procentul este nesemnificativ şi nu influenţează legalitatea acestei acţiuni de protest, a mai spus Nistor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În momentul de faţă, greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de către colegii noştri şi când colegii noştri vor decide acest lucru. Noi suntem deschişi la negocieri”, a anunţat liderul de sindicat. Întrebat dacă se va ajunge la amânarea examenelor, Marius Nistor a spus: ”Nu ştiu, în momentul de faţă nu am ajuns în faza în care putem vorbi de amânarea examenelor, dar cu cât se lungeşte acest conflict de muncă, există şi acest risc”.

Despre suspendarea grevei doar pe perioada examenelor, Nistor a arătat că Ministerul Educaţiei poate propune dar decizia este strict a cadrelor didactice.

”Totul depinde de Guvernul României. Aşteptăm reacţia Guvernului”, a afirmat el. ”Noi am spus foarte clar ce vrem, vrem garanţi vizavi de grila de salarizare şi binenţeles salariul debutantului, care ar trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe ecoonomie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanţii, colegii noştri vor hotărî în cunoştinţă de cauză”, a mai spus el. Despre protestul de joi, Marius Nistor a menţionat că s-a depus o solicitare pentru acţiuni de protest joi sau vineri, depinde cum vor primi aprobare de la Primăria Capitalei.

El a declarat că 20.000 de persoane vor ieşi în stradă. Despre procentul cadrelor didactice aflate în grevă, Marius Nistor a spus că Ministerul se raportează la total salariaţi. ”În grevă nu sunt doar membri de sindicat. Din datele ministerului, s-au retras 15.000 de oameni, majoritatea nu sunt membri de sindicat. Deci, procentul este nesemnificativ şi nu influenţează, per ansamblu, legalitatea acestei acţiuni de protest”. Marius Nistor a mai subliniat că ”în niciun caz nu trebuie acuzat vreun cadri didactic care s-a retras din acţiunea de grevă că ar fi spărgător de grevă”. Nistor le-a transmis părinţilor că le mulţumeşte pentru sprijin şi să aibă încredere în ei.

”Dacă există această nemulţumire continuă, asta înseamnă că ceea ce s-a solicitat nu s-a oferit în totalitate. Să aibă încredere în noi”, a mai spus Nistor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.