Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că se bazează foarte mult pe responsabilitatea românilor de a respecta regulile şi i-a îndemnat pe ”cavalerii coronavirusului” să viziteze familiile care au pierdut pe cineva drag, în urma infecţiei cu COVID - 19. Vela afirmă că ”situaţia este dramatică”, vrusul există şi nu distinge între femei şi bărbaţi, între tineri sau bătrâni, cu atât mai muţin între membrii diferitelor partide.
”Eu mă bazez foarte mult pe responsabilitatea românilor, cei care nu respectă regulile sunt destul de puţini. Evident că există riscuri, mai ales într-o situaţie delicată (...) Profitând de anumite interpretări cu privire la drepturile individului este, după cum văd la anumiţi politicieni, mai important decât dreptul dumneavoatsră de a vă proteja sănătatea. Dreptul meu de a mă mişca văd că nu este analizat, cântărit, cu dreptul meu de a fi sănătos. Această situaţie delicată a dus la o discuţie polemică, în antiteză, cine şi ce drepturi are, cum sunt ele analizate, cântărite. Cred că este o datorie nobilă a fiecărui politician să salveze viaţa. Viaţa bate orice teorie şi dilmele ce le au unii în cap. După cum vedeţi, astăzi s-a întegistrat un număr record de cazuri şi îi rog pe aceşti cavaleri ai coronavirusului, să meargă la familiile care sunt într-o situaţie tragică şi au pierdut pe cineva drag. (...) Vă rog să mă credeţi că situaţia este dramatică, acest virus există, este un duşman care nu distinge între bărbaţi şi femei, între tineri şi bătrâni, cu atât mai mult între membri unui partid sau altul”, a declarat Vela, la Timişoara.
Ministrul de Interne s-a declarat, totuşi, optimist.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Sunt optimist şi cred că vom reuşi, cred că raţiunea va învinge, cred că zona raţională va fi deasupra celei emoţionale, cred că interesul electoral va păli în faţa interesului general fiindcă e păcat ca unii politicieni să promoveze conspiraţii doar pentru a cumula voturi. Că facem teste multe, puţine, cred că cel mai cumplit număr este cel al celor care nu mai sunt printre noi şi a celor care suferă acum în secţiile de ATI. Îi rog pe cei care contestă efortul guvernului, medicilor, să ia legătura cu o familie care a trecut prin această dramă sau sa discute cu medicii din Secţiile ATI”, a declarat Vela.
Întrebat dacă nu cumva au fost scăpate de sub control cazurile de Covid - 19, Marcel Vela a declarat că Guvernul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a controla virusul.
”Guvernul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a controla acest virus. Aveţi evoluţia bolii, vârfurile din aprilie - mai, atunci când Guvernul României a avut capacitatea să ia măsuri, când cetăţenii au fost responsabili, platoul, evoluţia, a fost într-o zonă de siguranţă. Atunci când contestatarii au venit cu fel de fel de argumente legislative, constituţionale şi când lumea a fost determinată să nu mai respecte regulile (...) Care drept e mai important? Dreptul meu de a infecta sau dreptul de a avea cel mai scump dar, viaţa? Cred că această polemică ar trebui analizată în acest mod, că una este eternitatea şi una este viaţa pe pământ”, a mai declarta Vela.
Ministrul de Interne a mai fost întrebat şi despre o posibilă introducere de noi restricţii, el afirmând că momentan Guvernul se bazează pe promovare şi comunicare.
”Noi nu am mărit restricţiile. Ne bazăm pe promovare, pe comunicare, pe convingerea cetăţenilor că este păcat să destrămăm ce am construit împreună până acum. Oamenii trebuie să vadă realitatea crâncenă de dincolo de emisiunile TV sau de biroul unui politician. Românii nu mai sunt acceptaţi în ţări din Europa făra un test Covid, fără să mai meargă pe un culoar. Nu vreau să fiu dur şi să fac acuzaţii, dar cred că dacă erau mai patrioţi unii politicieni, acum aveam mai puţine decese”, a mai declarat Vela
Ministrul de Interne a mai remarcat că ”este ciudat” că avocatul poporului s-a ”trezit” tocmai în această perioadă.
”Este ciudat că Avocatul Poporului s-a trezit în această perioadă să spună că decizia de a traversa râul nu a fost compatibilă, legală, constituţională, dar vreau să vă spun că deciziile pe care le-am luat noi au fost luate în baza unor legi existente. Am fost acuzaţi că am dat amenzi. În 2019 o HG semnată de domnul Fifor ca ministru de Interne şi doamna Pintea ca ministru al Sănătăţii, a stabilit amenda minimă la fapte care zădărnicesc combaterea bolilor la 10.000 de lei şi maxim 20.000 de lei şi noi am coborât la 2000 de lei minim. Toată lumea a sărit, cum să dea cineva 2000 de lei pe amendă? Am făcut bine să scădem, puteam să dăm 10.000 lei şi să spunem că era stabilit de domnul Fifor de la PSD. De sumă s-a vorbit într-un mod spectaculos, dar nimeni nu a spus că PSD a vrut să ia 10.000 de lei”, a mai declarat Marcel Vela.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, s-a aflat, sâmbătă, la Timişoara, pentru a inaugura o unitate mobilă cu 12 paturi de terapie intensivă care a fost montată în curtea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Potrivit ministrului, două astfel de unităţi au fost trimise la Galaţi şi Ploieşti, iar o a patra se află la Minisetrul de Interne şi aşteaptă să fie distribuită unde va fi nevoie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.