Maratonul de Vaccinare - Ediţia de Bucureşti începe astăzi după-amiază, la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului, fiind organizate 50 de fluxuri unde doritorii vor putea primi serul Pfizer, fără programare. În cadrul maratonului, care se va încheia luni dimineaţă, va avea loc şi un program artistic. Pe durata maratonului, autobuzele de pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 vor circula şi noaptea.
"Începând de vineri (7 mai), ora 16:00, şi până luni (10 mai), ora 08:00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti are loc Maratonul de Vaccinare - Ediţia Bucureşti, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Cele 10 cabinete de vaccinare pot primi toate persoanele doritoare, indiferent dacă sunt din Bucureşti sau alte localităţi, doar cu buletinul, fără a fi nevoie de programare", a transmis Ministerul Culturii.
Maratonul bucureştean include şi Sala Palatului şi cuprinde 50 de cabinete de vaccinare, în care se vor folosi doar doze Pfizer/BioNTech. La eveniment participă 1.200 de voluntari, pentru a oferi oportunitatea unui număr crescut de persoane să se vaccineze.
"Mă bucur că prin acest parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, organizatorul evenimentului, am asigurat şi implicarea zonei culturale, una din cele mai afectate de pandemia provocată de virusul Sars-CoV2, care are nevoie de sprijinul fiecărui român. În acest maraton au dorit să se implice mai multe instituţii din subordinea Ministerului Culturii. Astfel, alături de Biblioteca Naţională a României, vom avea Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Filarmonica George Enescu care vor asigura momente artistice pe parcursul maratonului”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Persoanele care vor merge să se vaccineze se vor bucura zilnic şi de un program cultural. Un moment aparte va fi cel al violonistului Alexandru Tomescu care va interpreta la vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 9 mai, de Ziua Europei.
"Aşa cum avem dreptul la cultură, avem şi dreptul de a ne vaccina. Doar împreună, cu o acoperire vaccinală optimă, vom putea deschide mai rapid şi fără probleme teatrele, instituţiile de cultură şi chiar organiza evenimente. Şi eu îmi doresc să îmi revăd prietenii la cinematograf, la un festival sau chiar la un eveniment privat, iar în acest moment, conform studiilor, vaccinarea îmi poate asigura acest lucru”, a completat ministrul Culturii.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, alături de STB, a decis extinderea şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.