Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă înfiinţarea, începând din 1 decembrie, a Comandamentul Apărării Cibernetice, structură apărută în contextul în care confruntările cibernetice în domeniul militar sunt din ce în ce mai diversificate, mai des întâlnite şi cu impact similar capabilităţilor de luptă clasice.
Potrivit MApN, începând cu 1 decembrie se înfiinţează Comandamentul Apărării Cibernetice, structură subordonată Statului Major al Apărării, comanda fiind asigurată de general de brigadă Costică Postolache.
În condiţiile în care confruntările cibernetice în domeniul militar sunt din ce în ce mai diversificate, mai des întâlnite şi cu impact similar capabilităţilor de luptă clasice, iar tot mai multe state investesc în capabilităţi cibernetice, la nivelul structurii de forţe a Armatei României a apărut necesitatea constituirii unei structuri specializate care să gestioneze acest tip de ameninţări.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În anul 2016, NATO stabilea, în cadrul Summit-ului de la Varşovia, ca spaţiul cibernetic să devină mediu operaţional.
"Comandamentul Apărării Cibernetice este o structură apărută în urma evoluţiei regionale în domeniul agresiunii de natură hibridă în pregătirea şi declanşarea unui conflict convenţional, relevanţa ei fiind una aparte, atât alinierea la standardele şi principiile apărării colective specifice Alianţelor din care facem parte, cât şi contracararea ameninţărilor existente la adresa securităţii naţionale. Marea provocare a echipei de comandă va fi încadrarea cu personal specializat şi dezvoltarea cooperării cu alte entităţi naţionale şi internaţionale cu atribuţii similare pentru a transforma spaţiul cibernetic în mediu operaţional. Veţi lua fiinţă odată cu împlinirea unui secol de la naşterea României Mari, vă doresc putere de muncă pentru îndeplinirea misiunilor în sprijinul operaţiilor forţelor proprii, în context national sau aliat. La mulţi ani!", le-a transmis şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, militarilor adunaţi în aula "Alexandru Ioan Cuza" a Ministerului Apărării Naţionale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.