Managerul Spitalului Municipal Timişoara, medicul Olimpia Oprea, a fost schimbat din funcţie, printr-o decizie a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru. Conducerea unităţii medicale a fost preluată de Daniel Maliţa, şeful Laboratorului Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală din cadrul aceluiaşi spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Managerul Spitalului Municipal Timişoara, Olimpia Oprea, a declarat pentru News.ro că nu a primit, oficial, schimbarea din funcţie, dar că, oricum, mandatul i-a expirat.
 
"Mie mi-a expirat mandatul, încă nu am primit nimic oficial. Doar cu domnul primar am discutat şi mi-a spus că o sa fie altcineva”, a declarat Olimpia Oprea.
 
Primarul Nicolae Robu a declarat, la rândul său, pentru News.ro că este mulţumit de managementul Olimpiei Oprea, chiar şi în perioada de pandemie, când Maternitatea Odobescu, care aparţine de Spitalul Municipal Timişoara, s-a transformat într-un adevărat focar de infecţii cu coronavirus şi mai multe cadre medicale, paciente şi bebeluşi au fost infectaţi cu COVID-19.
 
"Da, a fost înlocuită (Olimpia Oprea - n.r.). Eu ţin legătura cu domnul ministru. I-a expirat mandatul şi s-a făcut o numire interimară. Nu vă pot spune dacă are legătură cu ce s-a întâmplat la spital. Probabil decizia vine în cursul zilei de astăzi. Eu consider că doamna Oprea şi-a făcut datoria şi cred că inclusiv în perioada aceasta de pandemie, a pus suflet în tot ce era de făcut. Doctorul Maliţa este o persoană foarte apreciată, un medic bun şi am încredere că va fi şi un manager bun. Va trebui să ducă mai departe şi proiectele excelente iniţiate de primărie, în parteneriat, chiar personal fiind implicat în ele, în colaborare cu conducerea spitalului. E vorba, în primul rând, despre noile construcţii din campusul Clinicile Noi, despre noua maternitate. Candidaturile la concursul pentru ocuparea postului de manager la Spitalul Municipal sunt depuse. Amândoi şi-au depus candidaturile, numai că s-a sistat avansarea concursurilor. Nu pot să vă spun dacă dumneaei se va prezenta la concurs sau nu”, a spus Nicolae Robu.
 
Mandatul Olimpiei Oprea a expirat în 24 aprilie, iar de atunci a condus Spitalul Municipal ca manager interimar, până la organizarea unui nou concurs pentru post, competiţia fiind amânată de Primăria Timişoara până după încheierea pandemiei de coronavirus.
 
Noul manager interimar al Spitalului Municipal Timişoara este Daniel Maliţa, şeful Laboratorului Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.