Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, dr. Cristian Oancea, trage un semnal de alarmă privind finanţarea spitalelor de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Potrivit medicului, CNAS ar trebui să găsească soluţii pentru majorarea tarifului pentru fiecare pacient.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Finanţarea de la Casă Naţională de Asigurări de Sănătate este departe de nevoile spitalelor. Din păcate, din ce în ce mai mult, vorbim de două «lumi financiare» diferite. Cheltuielile cu un act medical de calitate sunt de două, chiar trei ori mai mari, decât sumele alocate de CNAS”, a declarat medicul Cristian Oancea.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara a dat şi câteva exemple. 
 
”De exemplu, pentru un pacient cu BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică - n.r.), suma alocată de Casa de Sănătate publică este de 2.026 de lei, iar costul tratamentului în spital ajunge, de fapt, la 7.400 de lei. În cazul unui pacient cu pleurezie, ne este decontată suma de 3.600 de lei, costul efectiv fiind, de fapt, de 16.000 de lei. La un pacient cu o pneumonie cu pseudomonas, costul tratamentului este de 15.000 de lei, dar Casă de Sănătate alocă doar 3.000 de lei. O situaţie gravă este şi în cazul pacienţilor cu sepsa ce necesită terapie intensivă. Ni se alocă 25.000 de lei, dar în unele cazuri costul tratamentului depăşeşte şi 35.000 de lei”, a explicat Oancea.
 
Cristian Oancea a atras atenţia că pacienţii sunt cei care vor avea de suferit din cauza slabei finanţări pentru că spitalele nu vor mai putea să asigure tratamentul acestora.
 
”Consecinţă, într-un viitor nu foarte îndepărtat: riscăm să nu mai avem un act medical acurat. Cel mai mult vor avea de suferit pacienţii, pentru că vom ajunge să nu mai putem asigura tratamentul acestora, să nu mai putem asigura hrană şi căldură în spitale”, a spus Oancea.
 
De asemenea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara a precizat că CNAS trebuie să vină cu soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.
 
”Soluţia este în mâna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care trebuie să găsească soluţii pentru majorarea tarifului pe caz ponderat la nivel de spital, adică al unui caz externat, ajustat cu complexitatea relativă a acestuia în raport cu celelalte cazuri. Şi asta, mai ales pentru că spitalele universitare, aşa cum sunt majoritatea unităţilor sanitare din Timişoara, sunt spitale de ultima linie, unde se internează cazurile grave ce nu pot fi tratate în celelalte unităţi sanitare din regiune. Mai mult, ar trebui introduse criterii de performanţă bazate pe activitatea medicală, şi asta pentru a există o diferenţa obiectivă între tipurile de cazuri rezolvate”, a precizat medicul Cristian Oancea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.