Mai mulţi absolvenţi de gimnaziu care au susţinut evaluarea naţională au obţinut note de 1, fie la proba de limba română, fie la cea de matematică, existând absolvenţi de opt clase care au reuşit să obţină doar punctul din oficiu la ambele probe ale examenului, dar şi tineri care s-au prezentat la una dintre probe, la cealaltă absentând. Indiferent de medie, elevii care au susţinut toate probele examenului se vor putea înscrie la liceu, cei care nu au susţinut evaluarea putând alege filiera vocaţională.
Oficialii Ministerului Educaţiei afirmă că există mai mulţi absolvenţi ai clasei a opta care au reuşit să obţină doar punctul din oficiu la evaluarea naţională. Aceştia nu au precizat care este numărul celor cu media 1 subliniind că toţi cei care au susţinut examenul pot să se înscrie la liceu sau la şcolile profesionale.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă, întrebată despre parcursul şcolar al celor cu note foarte mici, că aceştia se pot înscrie la liceu sau la şcolile profesionale.
„Nu există o limitare a accesului la clasa a noua, câtă vreme învăţământul este obligatoriu până la clasa a douăsprezecea. Nu era o limitare nici anterior, atunci când învăţământul era obligatoriu până la clasa a zecea. Deci toţi cei care au dat Evaluarea Naţională sau care, din varii motive au decis că nu o susţină vor avea mai departe accesul garantat la învăţământul secundar superior, fie că este vorba despre liceu, fie că este vorba despre şcoală profesională”, a afirmat Ligia Deca, miercuri, într-o conferinţă de presă în care a anunţat rezultatele la examenul de Evaluare Naţională din acest an.
În Vaslui, un absolvent al Şcolii Gimnaziale nr. 1 din satul Pogana a avut doar punctul din oficiu atât la examenul de limba română, cât şi la cel de matematică. Tot în Vaslui, un absolvent al Şcolii gimnaziale din satul Sălceni are media 1,20, după ce a obţinut nota 1 la matematică şi 1,40 la limba română.
În Covasna, un elev al Şcolii Gimnaziale "Benkő József" Brăduţ s-a prezentat doar la proba de limba română a examenului, obţinând punctul din oficiu.
În judeţul Călăraşi, un absolvent al Şcolii gimnaziale din Budeşti a avut nota 1,35 la Limba Română şi nota 2 la matematică. Tot în Călăraşi, un elev de la Şcoala nr 2 Progresu a avut 1,50 la matematică şi 2,10 la Limba Română.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.