Mai mulţi arădeni au dus, joi seară, buchete şi coşuri de flori medicilor şi angajaţilor de la Spitalul Judeţean, unde sunt trataţi pacienţi cu COVID-19. Arădenii au reacţionat, astfel, la protestele care au loc în ultima perioadă în zeci de oraşe din ţară, inclusiv la Arad, în multe locuri cadrele medicale fiind jignite, huiduite sau chiar ameninţate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acţiunea a avut loc, joi seară, la Spitalul Judeţean Arad, participând câteva zeci de persoane.
 
Cei care au pus buchetele şi coşurile de flori în curtea spitalului au aplaudat minute în şir personalul medical al spitalului arădean, care de peste un an de zile îngrijeşte pacienţi cu coronavirus. 
 
”Nu suntem de acord cu toate injurile care se aud prin pieţe”, a declarat o femeie care a venit cu flori în curtea Spitalului Judeţean Arad.
 
Medicii le-au mulţumit arădenilor şi le-au transmis că apreciază gestul lor.
 
Arădenii au reacţionat, astfel, la protestele care au loc în ultima perioadă în zeci de oraşe din ţară, inclusiv la Arad, în multe locuri cadrele medicale fiind jignite, huiduite sau chiar ameninţate. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.