Ploaia torenţială a provocat inundaţii iar vântul puternic a doborât copaci şi stâlpi de electricitate, în mai multe zone din Bucureşti fiind necesară intervenţia echipajelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Rafalele de vând au doborât copaci în Capitală, pompierii de la ISU Bucureşti Ilfov intervenind pentru îndepărtarea arborilor căzuţi pe strada Jandarmeriei, Drumul Sării, strada Navigaţiei, unde un pom a căzut peste un autoturism, la fel şi pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, la intersecţia cu Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, unde un copac a căzut pe un autovehicul. Intervenţii au fost şi pe strada Madrigalului unde un pom a fost rupt parţial, pe strada Câmpul Pipera unde un arbore a căzut peste firele de electricitate, dar şi în localitatea Baloteşti unde mai mulţi arbori au căzut pe carosabil pe DN1.
Ploaia torenţială a provocat inundaţii. La Mogoşoaia, DN 1 A a fost acoperit cu apă în zona podului peste calea ferată. De asemenea, carosabilul a fost acoperit cu apă pe şoseaua Străuleşti, pe străzile Gârlei şi Lăpuş apa a intrat în două case, iar pe strada Izbiceni un garaj a fost inundat.
Pe strada Eugen Jebeleanu un stâlp a fost doborât, blocând carosabilul, iar pe Şoseaua Petricani cabluri de pe stâlpi au căzut. pe carosabil Bucureştiul s-a aflat, sâmbătă după amiază, sub avertizări cod portocaliu de vreme rea. ISU Bucureşti-Ilfov a emis mesaje pentru informarea populaţiei prin intermediul reţetelor de socializare şi al panourilor electronice stradale.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 18:00. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin sistemul RoAlert. În intervalul menţionat vor fi semnalate frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului, vijelie, averse ce vor acumula 30 l/mp.
Meteorologii au mai anun'at instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă, fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. De asemenea, au fost emise mai multe avertizări de caniculă pentru mai multe regiuni, până marţi dimineaţă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...