Ministerul Afacerilor Externe a precizat că, potrivit datelor comunicate de către autorităţile locale competente Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic, doi români aflaţi în Insula Evia şi unul aflat în Salonic au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19. Instituţia mai spune că cei doi din insula Evia au fost transferaţi într-o unitate hotelieră special destinată pentru carantină unde vor rămâne pentru 12 zile. Ceilalţi membri ai grupului cu care cele două persoane confirmate pozitiv au intrat în Grecia şi care au fost testaţi, la rândul lor, la momentul intrării pe teritoriul elen, au fost plasaţi în izolare. Aceştia urmează să revină în ţară în cursul zilei de marţi cu un autocar pus la dispoziţie de agenţia turistică, a adăugat MAE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În continuarea informaţiilor cu privire la situaţia turiştilor români aflaţi în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit datelor comunicate de către autorităţile locale competente Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic, doi cetăţeni români aflaţi în Insula Evia şi un cetăţean român aflat în Salonic au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19”, au transmis reprezentanţii MAE luni, într-un comunicat de presă remis News.ro.
 
Sursa citată mai spune că „cei doi cetăţeni români confirmaţi pozitiv în insula Evia au fost transferaţi într-o unitate hotelieră special destinată pentru carantină unde vor rămâne pentru 12 zile”.
 
„Ceilalţi membri ai grupului cu care cele două persoane confirmate pozitiv au intrat pe teritoriul R. Elene şi care au fost testaţi, la rândul lor, la momentul intrării în Grecia, au fost plasaţi în izolare, autorităţile locale asigurându-le apa şi alimente, precum şi produse de strictă necesitate. Aceştia urmează să revină în ţară în cursul zilei de mâine cu un autocar pus la dispoziţie de agenţia turistică prin care a fost achiziţionat pachetul turistic. MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară din partea persoanelor în cauză, misiunea diplomatică fiind în contact cu o parte dintre turişti”, arată sursa menţionată.
 
Cetăţeanul român aflat în Salonic a contactat Consulatul General al României la Salonic şi a menţionat că a fost anunţat de autorităţile elene, la data de 11 iulie, cu privire la rezultatul pozitiv al testării efectuate la intrarea pe teritoriul acestui stat.
 
„Persoana în cauză a sosit în Republica Elenă la data de 8 iulie a.c., aflându-se în prezent într-un apartament închiriat în Salonic, împreună cu un alt cetăţean român care până la acest moment nu a fost testat. Consulatul General al României la Salonic întreprinde demersuri pe lângă autorităţile elene pentru aplicarea procedurii prevăzute de legislaţia elenă în astfel de cazuri, inclusiv o eventuală retestare a persoanei infectate”, arată comunicat de presă.
 
Ambasada României la Atena şi Consulatul General al României la Salonic au întreprins demersuri de urgenţă pentru solicitarea de date oficiale din partea autorităţilor elene centrale cu privire la situaţia celor trei cetăţeni români depistaţi pozitiv, precum şi pentru a se asigura că aceştia primesc îngrijirea şi asistenţa necesare în astfel de situaţii.
 
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că „cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076”, conform sursei amintite.
 
MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet:  https://www.mae.ro/node/51914, https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.