Ministerul de Externe anunţă că alte 69 de persoane - majoritatea femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim – au sosit luni din Liban, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În contextul escaladării conflictului din regiunea Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că luni, 7 octombrie 2024, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi al altor parteneri instituţionali, un nou grup de 69 de persoane aflate în situaţii vulnerabile, cetăţeni români şi membri de familie de gradul I, majoritatea femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim, a fost asistat în vederea repatrierii din Republica Libaneză, fiind transportat în România, la bordul unei aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române”, anunţă, luni, MAE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că cele 69 de persoane au fost sprijinite de către personalul Ambasadei României la Beirut şi de două echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de reacţie rapidă a MAE în vederea eliberării documentelor de călătorie şi îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare îmbarcării. De asemenea, au fost întreprinse demersuri, pe lângă autorităţile locale competente, pentru realizarea zborului în condiţii de siguranţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Operaţiunea este susţinută, de asemenea, de alte autorităţi române, la sosirea pe teritoriul României a cetăţenilor români şi a membrilor lor de familie structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmând să acorde asistenţa necesară în strânsă cooperare cu organizaţii neguvernamentale şi Primăria Bucureşti”, a mai transmis MAE,

Instituţia precizează că, până în prezent, 212 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Liban.

MAE şi Ambasada României în Republica Libaneză vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii lor de familie care şi-au semnalat prezenţa şi s-au înregistrat la misiunea diplomatică.

Totodată, MAE reaminteşte că este în vigoare, încă din luna octombrie 2023, un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „EVITAŢI ORICE CĂLĂTORIE!" pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze, disponibil la https://www.mae.ro/node/2896, informaţiile fiind actualizate în mod constant, în funcţie de evoluţiile de securitate din regiune. MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români prezenţi în această ţară de a-şi înregistra prezenţa la misiunea diplomatică a României la Beirut, pentru a facilita acordarea protecţiei consulare.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.