Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în România cu un avion special, la b ordul căreia s-a aflat delegaţia Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar Timotei Prahoveanul. Aeronava a aterizat sâmbătă pe aeroportul Internaţional Henri Coandă în jurul orei 19:10, relatează basilica.ro.
Imediat după ce Lumina Sfântă a ajuns Bucureşti, în Salonul oficial al Aeroportului a avut loc o conferinţă de presă.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În declaraţia sa, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evidenţiat că anul acesta Lumina Sfântă a ajuns pe pământ românesc pentru a unsprezecea oară consecutiv.
„Lumina aceasta de la Sfântul Mormânt, adusă pentru a binecuvânta şi ţara noastră ca şi atâtea alte locuri din lume, ne aduce aminte nouă tuturor de lumina credinţei, de lumina faptelor bune, de lumina pe care o primim ascultând şi, mai ales, împlinind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos. Lumina aceasta ne vorbeşte însă despre lumina cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu. (...) Această lumină va fi oferită tuturor celor care îl iubesc pe Domnul, adică fiilor luminii, cei care împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, cei care îşi iubesc aproapele, cei care reuşesc să ierte aproapele, cei care iubesc Biserica şi, în general, cei care fac faptele luminii. Această lumină a Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă stăruitor să umblăm ca fii ai luminii”, a spus episcopul vicar Timotei Prahoveanul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.