Premierul Ludovic Orban spune că, potrivit unui sondaj de opinie, 83 la sută dintre români au declarat că vor să îşi petreacă concediile în ţară, însă, cu toate acestea ”avem deficit pe turism”.
”Avem deficit pe turism. Banii cheltuiţi de români care pleacă în vacanţe în afara ţării sunt mai mulţi decât banii care intră în România, aduşi de turiştii din România. (...) Avem o ţară superbă, cu foarte multe atracţii. Am făcut sondaj şi pentru prima dată avem procent mare de români, 83% vor să îşi petreacă concediul în România sau cel puţin aşa declară. Îndemnul meu este să mergeţi şi anul acesta şi anul viitor în concediu în România. Sunt atâtea locuri superbe care merită văzute”, a declarat Orban la B1 TV, joi seara.
Premierul a adăugat că a fost prelungită valabilitatea voucherelor de vacanţă care pot fi folosite pentru turismul autohton.
Orban a vorbit şi despre ospitalitatea românilor, care ar putea deveni un brand de ţară.
”Românii, în sine, sunt foarte ospitalieri, sunt un popor prietenos. Această ospitalitate poate fi un brand al nostru”, a mai declarat Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.