Ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian Georgescu, a anunţat, luni, la Galaţi, că aproximativ 40.000 de cercetători, care lucrează în cadrul unor proiecte, vor putea beneficia de o creştere a nivelului maxim de salarizare, la 50 de euro pe oră, în urma unei hotărări adoptate de Guvern care are drept scop stimularea cercetării şi egalizarea veniturilor cercetătorilor români cu cele ale colegilor din vestul Europei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Săptămâna trecută am reuşit să scoatem o hotărâre de Guvern care trebuie să apară pe monitor zilelele acestea prin care plafonul de salarizare, adică limita superioară care până acum era organizată în diferite trepte, multe dintre ele mult prea jos în comparaţie cu valoarea cercetării, acest plafon a fost ridicat la 50 de euro pe oră, ceea ce înseamnă că în orice proiect în condiţiile în care există un buget suficient, cercetătorii îşi pot stabili un salariu care să ajungă până la 50 de euro pe oră", a declarat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la Galaţi.

Ministrul Lucian Georgescu a precizat că această măsură are două scopuri.

"Acest salariu orar are două scopuri; în primul rând stimularea cercetării pentru că devine mult mai interesant să lucrezi pe un salariu de o asemnea valoarea şi în al doilea rând egalizarea într-un fel a salariilor orare ale cerecetătorilor români care intră în proiecte confinanţate european, cu cele ale colegilor din vestul Europei. Până cum erau situaţii ridicole în care salariile românilor erau de 5-7-8 euro pe oră brut şi care făceau aceeaşi treabă, de aceeaşi calitate, cu cei din alte ţări, cum ar fi din Germania care aveau până la 50 de euro sau din proiectele norvegiene unde salariilor totale sunt de de 19.000, 20.000 sau 23.000 de euro pe lună", a mai spus ministrul.

Lucian Goergescu a fost prezent luni, la Galaţi, la o conferinţă de presă, în cadrul căreia a fost anunţată cea de-a treia ediţie a Salonului Inovării şi Cercetării, eveniment organizat de Universitatea Dunărea de Jos, sub patronajul Ministerului Cercetării şi Inovării.

Un număr de 127 de invenţii, inovaţii şi cercetări, atât din ţară, cât şi din străinătate, vor fi prezentate, la Galaţi, în perioda 19-20 octombrie, la cea de-a treia ediţie a Salonului Inovării şi Cercetării.

În cadrul evenimentului, cercetătorii îşi pot face cunoscute invenţiile, atât în mediul industrial, cât şi publicului larg.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.