Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, va prezenta, luni, Legile Educaţiei, potrivit unor surse oficiale, care au menţionat că partidele din coaliţie au ajuns la un consens asupra acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Surse oficiale au precizat, joi, pentru News.ro, că  Ligia Deca urmează să prezinte, în cursul zilei de luni, pachetul cu legi din sfera educaţiei.

Prezentarea acestora a fost amânată de câteva ori până în prezent, din cauză că paertidele din coaliţie au avut viziuni diferite.

Sursele citate au precizat că, de această dată, s-a ajuns la un consens în coaliţie.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, despre adoptarea legilor Educaţiei că doreşte ca, după întâlnirea din coaliţie din această săptămână, să poată să facă public un calendar cu toate etapele care urmează.

Despre salarizare, ea a afirmat că îşi doresc ca profesorii care merg în zonele dezavantajate să aibă un sprijin suplimentar. Astfel, au în vedere o serie de beneficii care vizează prime de instalare şi posibilitatea de creştere a salariilor pentru cei care merg în aceste comunităţi.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.