Unul dintre liderii fermierilor, Dănuţ Andruş, a afirmat duminică, după întâlnirea avută la Ministerul Finanţelor, că nu s-a ajuns la niciun acord şi că protestele vor continua.
“În urma întâlnirii cu domnul ministru al Finanţelor, declarăm că nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislaţia europeană. Prin acorduri asumate de România la Comisia Europeană, nu s-au găsit soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare în toate domeniile. În concluzie, protestul nostru va continua la nesfârşit, până când aceste autorităţi vor înţelege că neputinţa dumnealor de a gestiona o ţară este reală. Din păcate, avem lista revendicărilor pe agricultură şi pe transport, iar din acele revendicări nu s-a acceptat decât o singură revendicare, aceea cu profitul reinvestit în fermă şi în transport. Asta înţelege domnul ministru să susţină economia românească, neputând justifica incompetenţa statului de a gestiona banul public. S-au acceptat toate, dar nu se poate niciuna. Asta este concluzia. Totul se motivează pe Comisia Europeană, totul se motivează legislativ. Ne trimite domnul ministru la cei care au scris PNRR”, a declarat jurnaliştilor, Dănuţ Andruş, la ieşirea de la negocieri.
El a precizat că protestele vor continua.
“Vom protesta pentru că este singura noastră formă de a striga necazul acestor două clase sociale şi a multora care sunt în România pe anumite teme. Ministerul Finanţelor avea măsuri concrete pe care putea să le ia în calcul”, a mai transmis unul dintre liderii fermierilor.
Andruş a amintit că au existat nişte facilităţi pentru diverse categorii care au fost anulate.
“Dorim intervenţia statului prin cadre legislative. Nu cerem bani, nu cerem benzină. (…) Nu suntem noi obligaţi să suportăm datoria publică a statului român. (…) Noi am avut nişte exonerări în construcţii, în agricultură, în IT, în transporturi, facilităţi pe care nu le mai avem”, a mai declarat Andruş.
El a mai anunţat că problemele protestatarilor sunt legate de mai multe instituţii.
“Problemele noastre nu sunt legate doar de agricultură sau de transporturi, sunt legate de toate instituţiile statului, inclusiv Banca Naţională. Sunt reguli făcute pe care nu le mai putem suporta. Noi nu mai suntem bancabili, nu mai avem posibilitatea să ne desfăşurăm activitatea în ţară. Suntem pribegi în ţara noastră. Nu se poate aşa ceva”, a mai declarat Dănuţ Andruş.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.