Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că în noaptea de Înviere se va ţine slujba religioasă la Biserica de la Topla aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara. Biserica a ars la finalul lunii martie 2025, iar acum a fost pusă în siguranţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Simonis a mai anunţat alocarea sumei de 610.000 de lei, din fondul de rezervă al CJ Timiş, pentru cumpărarea unor structuri metalice.
 
”Slujba de Înviere la Muzeul Satului, lângă Biserica de la Topla, distrusă de incendiul de acum câteva săptămâni. Am reuşit să punem în siguranţă monumentul istoric după ce am alocat din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Timiş 610.000 lei pentru cumpărarea a două structuri metalice, prima fiind deja montată. Vorbim despre o structură cu membrană PVC pentru acoperirea zidurilor de lemn rămase în picioare după incendiu. Aceasta va fi păstrată acolo pentru a proteja biserica până când ne va fi livrată altă structură specială, mai mare, sub care se pot executa şi lucrările de restaurare. Cele două construcţii provizorii, demontabile şi reutilizabile vor fi utilizate şi pentru alte monumente atunci cand va fi necesară punerea în siguranţă”, a scris Alfred Simonis pe pagina sa de Facebook, joi.
 
Şi Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara a obţinut peste 500.000 de lei din asigurare.  
 
”În acelaşi timp, Muzeul Satului a reuşit să obţină din asigurarea pe care o avea încheiată pentru monument 558.000 de lei, bani care vor putea fi folosiţi pentru realizarea unei expertize şi pentru proiectare. Aşa cum am mai spus, Biserica de la Topla va fi restaurată din fondurile Consiliului Judeţean Timiş”, a mai precizat Alfred Simonis.
 
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 25 spre 26 martie la biserica de lemn de la Topla, din incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara. Incendiul a izbucnit după ce un cablu de la instalaţia electrică s-a supraîncălzit.
 
Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănăţean a fost construită în 1746, în satul Topla, care ţine de comuna Mănăştiur şi avea hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.
 
Lăcaşul a fost demontat în 1987 şi adus la Timişoara, unde a fost refăcut între 1994 şi 1996. După refacere, biserica a fost resfinţită şi i s-a schimbat hramul în „Naşterea Maicii Domnului”.
 
Biserica figurează pe lista monumentelor istorice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.