Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care la 1 august va împlini 72 de ani, a transmis Parlamentului o solicitare de modificare a proiectului de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, recent aprobat de Executiv, astfel încât să îi includă la excepţii şi pe membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani, relevă date analizate de Profit.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit proiectului de lege, persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție, după caz, și care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea, la cerere, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Guvernul a stabilit, însă, şi excepţii de la interdicţia cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, precum parlamentari, membrii Academiei Române, dar nu şi pentru membrii din conducerea BNR, notează Profit.ro.

Acum, guvernatorul BNR arată că în cuprinsul proiectului de lege nu sunt incluse prevederi referitoare la persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi institutiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, şi care au împlinit vârsta de 70 de ani anterior intrării în vigoare a legii - cum este cazul său. El arată că lipsa acestor prevederi poate conduce la interpretarea că, în cazul acestor persoane, actul de numire în funcţie încetează de drept la data împlinirii vârstei de 70 de ani, cu menţiunea că încetarea de drept produce efecte anterior expirării perioadei prevăzute în cuprinsul actului de numire în funcţie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.