Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, are o pneumonie medie-severă pe fondul Covid-19, a transmis News.ro purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. El a declarat că DSP Suceava efectuează marţi ancheta epidemiologică la mănastirea unde îşi are sediul Arhiepiscopia Sucevei.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, în vârstă de 90 de ani, confirmat cu coronavirus, a fost transferat luni de la Spitalul din Suceava la Institutul „Matei Balş" cu un elicopter.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a precizat marţi că toate informaţiile despre starea de sănătate a ÎPS Pimen pot fi oferite exclusiv de medicii care îl ingrijesc la spitalul „Matei Balş”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Ştim în acest moment că are o pneumonie medie-severă, că are o simptomatologie clară de contaminare cu Covid si că vârsta sa venerabilă îl vulnerabilizează”, a adăugat Bănescu.
Marţi, DSP Suceava efectuează ancheta epidemiologică la mănastirea „Sfantul Ioan” din oraşul Suceava, unde îşi are sediul Arhiepiscopia, a mai declarat el.
„Până în acest moment toţi cei de acolo sunt bine, inclusiv cei ce au slujit la Înviere alături de arhiepiscop”.
Grupul de Comunicare Strategică a transmis luni că ÎPS Pimen prezenta simptome severe de pneumonie.
Născut în localitatea Greabănu, judeţul Buzău, în 25 august 1929, el a devenit călugăr în 1951.
Şi-a efectuat studiile medii la liceul din Râmnicu Sărat şi la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ. A urmat studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar apoi a efectuat studii de specializare la Universitatea din Koln.
Pe 24 ianuarie 1991, PS Pimen Suceveanul a fost ales arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
El a redeschis mai mult lăcaşuri care fuseseră închise în perioada comunistă, printre care Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humorului.
ÎPS Pimen a fost preocupat şi de problemele sociale din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, încurajând înfiinţarea a numeroase cămine şi aşezăminte speciale pentru cei nevoiaşi. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost distins de preşedintele Emil Constantinescu cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce.
ÎPS Pimen a iniţiat procedurile de retrocedare către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fondului forestier care aparţinuse înainte de cel de-al doilea război mondial Mitropoliei Bucovinei cu sediul la Cernăuţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...