Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a semnat, marţi, documentele pentru plata a 1,014 miliarde de lei, reprezentând solicitările depuse de unităţi administrativ-teritoriale pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 1.501 de obiective de investiţii, finanţate prin cele două etape ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”După cum am spus în nenumărate rânduri, achitarea facturilor către constructorii angajaţi în lucrări prin PNDL este o prioritate şi astăzi am virat o nouă tranşă de bani pentru obiective de investiţii care au respectat clauzele contractuale, iar plăţile vor continua până la sfârşitul anului”, a afirmat m ministrul Ion Ştefan, citat într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii ministerului au precizat că s-au plătit 1,014 miliarde de lei, reprezentând solicitările depuse de unităţi administrativ-teritoriale pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 1.501 de obiective de investiţii.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Joi, Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a anunţat că au fost verificate, în perioada 26 noiembrie - 11 decembrie, peste 3.000 de solicitări prin Programul naţional de dezvoltare locală (PNDL), fiind găsite mai multe neconcordanţe între situaţia din teren şi cea din hărtii. În urma verificărilor, vor fi oprite de la plată peste 146 de milioane lei pentru 187 de solicitări pentru proiecte dn 11 judeţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.