Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Timişoara, întrebat fiind despre plagiate, că ele nu există doar la noi, ci în întreaga lume. În democraţiile consolidate, însă, dacă un politician a plagiat, el pleacă din funcţie. Iohannis susţine că ”la noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului”, plagiatul fiind o formă de hoţie.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, vineri, la Timişoara, în cadrul dezbaterii „Become your best! – printr-un învăţământ superior de calitate”, despre plagiate şi mecanismele prin care pot fi reglate acestea.
”Mecanismul există, el se numeşte autonomie universitară, dar, până când acest mecanism se autointregeaza, cred că e nevoie de ajutor din partea statului. Plagiatori nu există numai la noi, există şi în altă parte, dar acolo vorbesc de democraţiile consolidate. Dacă despre un politician apare discuţia că a plagiat, el pleacă din politică. Unii chiar cu o carieră briliantă în politică s-au oprit şi au plecat. Nu a fost nevoie de nimeni să le spună să se retragă dacă sunt hoţi. Noi trăim momentan într-o formă de sincopă. La noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului. Plagiatul e o formă de hoţie, dacă este tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult”, a spus Klaus Iohannis.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a spus că problema a apărut în anii 90, când unii politicieni au fost atraşi spre universităţi şi li s-au oferit doctorate.
”Aici, universităţile au tras frâna de mâna foarte târziu. Evoluţia e mai complexă, de lungă durată şi nu se poate spune ok, să se termine cu plagiatul”, a mai afirmat şeful statului.
Iohannis susţine că este nevoie de un mecanism de ”autocurăţire” pe care ar trebui să-l facă universităţile, care ar trebui să elimine ”nu plagiatul, ci plagiatorii”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.