Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, şi secretarul de stat Monica Althamer au vizitat, sâmbătă, Spitalul Tichileşti din Tulcea, ultimul spital de specialitate din România care tratează boala Hansen (lepra).
”Ministrul Sănătaţii, Ioana Mihăilă, şi secretarul de stat Monica Althamer au vizitat astăzi Spitalul Tichileşti din Tulcea, ultimul spital de specialitate (dermatologie) din România care tratează boala Hansen (lepra). În primul rând, au mulţumit personalului din spital pentru dedicare, mai ales că, la începutul pandemiei, timp de trei luni, managerul şi personalul medical au ales să se izoleze în spital, pentru a proteja pacienţii. Acum, personalul medical şi pacienţii sunt vaccinaţi anti-COVID-19”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.
Cei doi oficiali au marcat şi împlinirea a 93 de ani pentru una dintre paciente.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Tanti Hima împlineste în iunie 93 de ani. A fost adusă la Tichileşti în urmă cu 75 de ani şi a rămas aici. Pentru ea şi pentru încă 8 pacienţi, Tichilesti nu este un spital, este acasă, iar personalul medical este familie. Din 1928 leprozeria de la Tichileşti, judeţul Tulcea, funcţionează fără întrerupere. Lepra este acum o afecţiune vindecabilă”, a mai transmis MInisterul Sănătăţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.