Autorităţile continuă, sâmbătă seară, evacuările din zone ale judeţului Galaţi unde există risc ca viiturile să lovească cu putere. La Pechea, 26 de persoane sunt mutate într-o zonă considerată sigură. Este vorba despre oameni care iniţial au refuzat să îşi părăsească locuinţele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Intervenim pentru evacuarea a 26 de persoane din localitatea Pechea, judeţul Galaţi, care au solicitat sprijinul echipelor de intervenţie, în vederea evacuării într-o zonă sigură”, anunţă, sâmbătă seară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Iniţial, respectivii localnici au refuzat să îşi părăsească locuinţele, atunci când salvatorii se aflau în zonă şi au propus evacuarea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sâmbătă seară, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o Hotărâre prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de stat a unor construcţii uşoare din elemente modulare (pentru cazare), articole de cazarmament, apă şi alimente în vederea acordării ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, localităţilor din judeţul Galaţi pentru asigurarea condiţiilor minime de trai sinistraţilor.

Zeci de camioane şi TIR-uri de la mai multe Inspectorate judeţene pentru Situaţii de Urgenţă vor prelua de la depozite din judeţele Ilfov şi Bacău bunurile de primă necesitate care vor fi transportate către Galaţi.

Ajutoarele trimise în judeţul Galaţi constau în peste 400 de tone de alimente de primă necesitate - conserve, caşcaval, apă, zahăr etc. - dar şi construcţii modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, aşternuturi, precizează IGSU

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.