Imediat după abrogarea OUG 13, cam nouă zecimi dintre protestari au plecat acasă, spune scriitorul Florin Iaru, iar din acel moment, demonstraţia şi-a pierdut scopul şi a devenit ”un eveniment, uneori, monden”. Faptul că guvernul a pierdut încrederea unei părţi a societăţii are şi un efect bun, consideră el: de aici încolo, ”guvernul va trebui să meargă pe ouă”. Cert e că Piaţa Victoriei a înlocuit, mai ales în conştiinţa celor mai tineri, Piaţa Universităţii, dar dacă România va reuşi să fie un exemplu pentru o Europă în care democraţia a devenit ”democratură”, nu putem încă şti, de vreme ce ”noi încă n-am ajuns la democraţia europeană a anilor '80-'90”, spune Iaru într-un interviu pentru News.ro.
Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste. A fost unul dintre membrii ”Cenaclului de Luni” condus de Nicolae Manolescu şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A debutat cu volumul de poezii ”Cântece de trecut strada” (Albatros, 1981), apoi, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan, a publicat ”Aer cu diamante” (Litera, 1982).
Prezentăm răspunsurile lui Florin Iaru la ancheta propusă de Agenţia de presă News.ro pe tema protestelor din ţară. Primele două interviuri pe acest subiect au fost acordate de antropologul Vintilă Mihăilescu şi de scriitorul Marius Chivu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Reporter: Protestele au început ca reacţie de blam, puternică, la tentativa guvernului condus de Sorin Grindeanu de a modifica, peste noapte, prin Ordonanţă de Urgenţă, legislaţia penală. Justiţia este o temă destul de abstractă. Cum a devenit ea, iată, una dintre temele prioritare de pe agenda societăţii?
Florin Iaru: Tema nu a fost, ci a devenit. Tema a fost frica de hoţia instituţională (recunoscută de aproape toţi cetăţenii României), amplificată de modul arogant, grăbit şi neprofesionist în care guvernul a tratat o problemă sensibilă. Tema s-a prelucrat pe parcurs, astfel că unele sloganuri au dispărut definitiv şi fără urme (cum ar fi "graţierea"), iar altele au mers mai departe. Eu cred că cetăţenii au găsit unica formă de stopare a abuzurilor, şi anume legea. Aşa se explică de ce Justiţia a devenit, spre uimirea lumii, o temă de demonstraţie publică.
Reporter: Cum vă explicaţi gestul guvernului de a insista cu o măsură considerată abuzivă nu atât de protestatari, cât mai ales de instituţiile din justiţie care ar fi urmat să aplice,de fapt, modificările aduse Codurilor penal şi de Procedură Penală? (DNA, Procurorul General, DIICOT, CSM au avut aceeaşi reacţie critică şi totuşi guvernul a adoptat Ordonanţa care ar fi dus, în interpretarea acestor instituţii, la o dezincriminare parţială a faptelor de corupţie).
Florin Iaru: Cum v-am explicat, e vorba de aroganţă, grabă şi neprofesionalism. Guvernul venea pe cai mari. Majoritatea din Parlament era zdrobitoare. Aliaţii erau siguri, planul de guvernare a cucerit populaţia oraşelor, ce-şi mai puteau dori? Să guverneze. Ei, dar lucrurile nu sînt ca în teorie. Oamenii au, şi ei, agende secrete. Asta e o boală profesională a politicienilor. "Ciocu' mic. Acum noi sîntem la putere" vă sună cunoscut? Ei, asta e povestea. La adăpostul unor recomandări şi imperative ale CCR şi CEDO s-au gîndit că n-ar fi rău să facă un mic cadou amicilor politici. Cum se întîmplă de obicei, s-a aflat. Dar trebuie să fac o observaţie: dintre cei nemulţumiţi, numiţi de dumneavoastră, mulţi nu au treabă cu scrierea legii, ci cu aplicarea ei. E bine să nu-şi depăşească competenţele, că, altfel, încep să semene cu Iordache.
În sfîrşit, graba şi modul de prezentare a legii, dezbaterea cu societatea "civilă", argumentaţia şi conferinţa de presă au pus cireaşa pe tort. Miercuri, 1 februarie, au ieşit de zece ori mai mulţi protestatari, pe tot cuprinsul ţării. Simplu, nu?
Reporter: În cele din urmă, guvernul a decis abrogarea Ordonanţei de Urgenţă numărul 13. În motivarea Ordonanţei cu numărul 14, cea care abrogă aşadar OUG 13, se vorbeşte despre presiunea străzii şi despre criticile care vin dinspre protestatari.Nu ni se livrează, aşadar, argumente juridice. După abrogare, protestele au continuat. A survenit şi demisia, nu demiterea, ministrului responsabil, Florin Iordache. În declaraţiile acestuia, nu s-a pus niciodată problema altei erori în afara celei de comunicare. Ce să înţelegem de aici?
Florin Iaru: Păi, să nu înţelegem nimic. Ar trebui să pun aici un emoticon zîmbăreţ. Eroare de comunicare a fost şi nu a fost. Trebuie să spun de la început că, cu excepţia a două paragrafe (şi unul, şi altul, discutabile) OUG 13 a fost una normală. Tocmai povestea dezincriminării şefului suprem (problemă aflată în subsol) a făcut ca presupuşii comunicatori ai guvernului să-şi înghită limba. Fără o conştiinţă vinovată, "lucrarea" ar fi fost invizibilă.
Reporter: De ce continuă protestele, după abrogarea OUG 13? Care este miza lor?
Florin Iaru: Nu ştiu. Dar am să încerc să încropesc o explicaţie. Imediat după abrogarea de duminică, 5 februarie, luni, 6, cam nouă zecimi dintre protestari au plecat acasă. Din acel moment, demonstraţia şi-a pierdut scopul direct şi imediat. Demonstraţia a devenit un eveniment, uneori, monden. Manifestarea cu steagul, foarte frumoasă, de altfel, a marcat sfîrşitul.
Reporter: Există o cultură deja a acestor proteste: mesajele scrise pe pancarte sau scandate, proiecţiile pe clădiri, versuri şi chiar melodii compuse special. Este ea, în acelaşi timp, expresia unei noi generaţii a României postdecembriste?
Florin Iaru: Da şi nu. Fiecare epocă se exprimă cu mijloacele de care dispune. În Piaţa Universităţii au fost: balconul, staţiile de amplificare, oratorii, cheile, scandările, pancartele… Acum au fost proiecţii, telefoane inteligente, vuvuzele, scandări, pancarte. Nu e nici o deosebire.
Reporter: Ca simbolistică, poate Piaţa Victoriei să înlocuiască Piaţa Universităţii?
Florin Iaru: În memoria celor prezenţi, dar mai ales în conştiinţa celor mai tineri, a înlocuit-o, deja.
Reporter: S-a făcut această paralelă, se face mereu, de altfel, cu 1990. Cum vedeţi această oglindire? Care sunt asemănările, diferenţele? Putem vorbi despre o revanşă a lui 1990?
Florin Iaru: O manifestaţie e o manifestaţie. Cea din '90 protesta faţă de acapararea puterii de către un partid bazat aproape în totalitate pe vechiul activ PCR. Cea de acum s-a desfăşurat împotriva "favorizării infractorului", ceea ce înseamnă că lucrurile s-au schimbat mult. Piaţa Universităţii a fost înfrîntă cu sînge, sudoare şi lacrimi, Piaţa Victoriei a cîştigat cu luminiţe şi panouri colorate. Dar ce revanşă poate fi? Ehei, revanşă ar fi fost atunci, în '90. Dar n-a fost să fie.
Reporter: După o perioadă în care protestele din Piaţa Victoriei au devenit din ce în ce mai puternice, a început un fel de contra-manifestaţie în faţa Palatului Cotroceni. Spun contra-manifestaţie pentru că mesajele de acolo sunt antagonice celor care cer demisia guvernului. În acest context, se vorbeşte despre clivajul social, despre contrapunerea a două generaţii, despre părinţi versus copii. Cât de validă este această teză a clivajului social, îmbrăţişată de discursul PSD, despre care vorbea un alt fost lider al partidului, Adrian Năstase?
Florin Iaru: În primul rînd, ar trebui să fiu absolut sigur că oamenii de la Cotroceni au venit din proprie iniţiativă. Deocamdată nu ştiu. Dar, în principiu, fiecare poate să manifesteze pentru ce vrea. Totul e să şi poată demonstra că lucrul pe care îl cere are şi raţiune.
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis a încercat să poarte un dialog un protestatarii de la Cotroceni. Guvernul, în schimb, nu a avut niciun mesaj la dialog pentru protestatarii din Piaţa Victoriei. Cum vă explicaţi?
Florin Iaru: Nu îmi explic.
Reporter: Imediat după abrogare, prima reacţie a multora a fost să caute capcanele, pe fondul unei neîncrederi critice în guvernanţi. Se poate guverna fără această încredere?
Florin Iaru: Sîntem păţiţi. De aia. Victoria era prea uşoară. Nu uitaţi că, în zilele acelea, toată lumea a apelat la jurişti, la specialişti, la ventriloci. Iată că toate s-au petrecut conform protestului. Dar, o dată pierdută, încrederea se recîştigă greu. Oricît ar părea de curios, ăsta e un lucru bun. Guvernul va trebui să meargă pe ouă.
Reporter: Cum putem avea garanţia că un eventual abuz de putere nu se va mai petrece? E realist şi funcţional să începem cu toţii să învăţăm jargonul juridic şi să monitorizăm Ordinea de zi pentru şedinţele guvernului şi ale Parlamentului?
Florin Iaru: Asta e, pînă la urmă, lecţia acestor demonstraţii. Că noi, cetăţenii, putem fi cenzori ai guvernărilor şi ai instituţiilor. Cît priveşte "jargonul juridic", asta e ca separaţia puterilor în stat. Cei care ştiu îi luminează pe cei care nu ştiu.
Reporter: Protestele din România ultimelor săptămâniau un efect secundar interesant în Europa: lectura lor se face în cheia redobândirii încrederii în democraţie într-o Europă afectată de Brexit, de situaţia Ungariei conduse de Viktor Orban, de spectrul lui Putin. Credeţi că România poate da tonul unei mişcări europene sau este o interpretare mai degrabă generoasă?
Florin Iaru: Democraţia europeană, mai ales cea din ultimii 10 ani, a ajuns o "democratură". Nimeni nu ştie cum oamenii au fost înlocuiţi de cifre şi statistici, cum au ajuns drepturile privilegii şi cum, în numele adevărului, s-a ajuns la cenzurarea libertăţii de gîndire şi vorbire. Dar e clar că trăim o profundă criză a democraţiei europene, în care cetăţenii nu se simt bine. Nu ştiu în ce măsură România e un bun exemplu. Noi încă n-am ajuns la democraţia europeană a anilor '80-'90.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
