Persoanele care vin din Spania vor fi plasate în carantină pentru 14 zile, măsura urmând să intre în vigoare din această noapte, potrivit noii liste a statelor din zona galbenă, cu risc epidemiologic ridicat din cauza numărului cazurilor de infectare cu noul coronavirus, făcută publică luni de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP)
Spania a fost introdusă pe lista statelor plasate în zona galbenă, pentru care se aplică măsura carantinei timp de 14 zile.
Potrivit listei prezentate luni de INSP, Singapore şi Arabia Saudită au fost eliminate din listă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Decizia intră în vigoare din data de 11 august, ora 0:00.
Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din tările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene.
”Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresa”, precizează INSP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.